MIOVENI:CONSILIUL LOCAL MIOVENI, ȘEDINȚĂ DE ÎNDATĂ
Consiliul Local Mioveni se va întruni în ședință publică în plen de îndată, la sediul instituţiei, astăzi, 1 noiembrie 2018, la ora 17.30.
Printre altele, va fi discutată și supusă votului aprobarea emiterii unei scrisori de garanție de bună plată în favoarea S.C. Distrigaz Sud Rețele S.R.L. pentru obiectivul de investiții ”Înființarea sistemului de distribuție gaze naturale în satul Clucereasa, aparținător orașului Mioveni, județul Argeș”.
Amintim că proiectul de introducere a rețelei de gaze naturale și alimentarea cu gaze a întregii zone Clucereasa, cu o lungime de 6.285 m a fost încheiat între Primăria orașului Mioveni, în calitate de Finanțator, ENGIE Romnânia, în calitate de Cofinanțator și Distrigaz Sud Rețele, în calitate de Operator. Valoarea totală estimată a acesti investiții este de 2.592.766,02 lei, din care Primăria Mioveni va achita suma 2.499.167,20 lei plus TVA, iar ENGIE România doar 93.598,85 lei, plus TVA.