3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

O bătrână a apucat să salute, apoi a picat secerată!

Alte Știri

O bătrână a apucat să salute, apoi a picat secerată! Femeia de 80 de ani, şi-a găsit sfârşitul într-un magazin din zona Pieţei Centrale din Câmpulung!

Bătrâna, a plecat de dimineaţă să cumpere câte ceva. A intrat într-un magazin unde se ducea de obicei şi nu a apucat decât să salute, că a şi picat ca secerată.

Probabil temperaturile scăzute, i-au afectat starea de sănătate, iar în momentul în care a ajuns în magazin inima se pare că i-a cedat.

Vânzătoarele au solicitat imediat ajutor de specialitate, la locul incidentului sosind în câteva minute un echipaj SMURD. Cadrele medicale au preluat victima şi au transportat-o la UPU Câmpulung.

Dacă la momentul când bătrâna a fost preluată aceasta mai avea puls, la spital s-a declarat decesul.

Trupul neînsufleţit la bătrânei a fost transferat la Labotatorul de Tanatologie din Câmpulung unde i-a fost făcută necropsia în vederea stabilirii cauzelor care au condus la deces.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie