Grădinițele din Câmpulung s-au întâlnit într-o Simfonie a Anotimpurilor. Școala Gimnazială Nanu Muscel a fost gazda celei de-a VI-a ediție a proiectului educativ.
La concursul cultural – artistic destinat preșcolarilor au participat Grădinița cu Program Prelungit „Sfântul Nicolae”, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfântul Nicolae”.
Programul concursului a început cu o secțiune de recitare, a continuat cu o paradă a costumelor ECO „MINUNILE IERNII”. A continuat cu desen, pictură, colaj.
Beneficiarii direcţi ai acestui concurs sunt preșcolari din învăţământul primar, elevi cu vârsta până în 12 ani, instituționalizați în școlile special, cadre didactice: profesori, psihologi şcolari;
Concursul cultural – artistic “ SIMFONIA ANOTIMPURILOR” vizează încurajarea şi afirmarea talentelor din rândul preșcolarilor, cultivarea sensibilităţii faţă de frumos, promovarea și încurajarea incluziunii sociale în mediul școlar, prin toleranță și nediscriminare, stimularea educării preșcolarilor dezavantajați, prin adaptarea sistemului de educație la nevoile lor. Se are în vedere, în mod special, implicarea copiilor proveniți din medii dezavantajate, cu cerințe educaționale speciale și cu alte dificultăți de învățare.