Aproape o mie de oameni, printre care sute de angajați ai Băncii Cooperatiste ,,Piatra Craiului” din toată țara au venit la pensiunea Poiana Uliului, ca să îl conducă pe ultimul drum pe Mircea Avram care a murit în a doua zi de Crăciun.
Nu au lipsit consilierii locali de la primăria Rucăr, colegii de partid din Câmpulung, senatorul Gheorghe Marin, primarul Liviu Țâroiu și viceprimarul Mărgărin Blidaru. Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mircea Avram a fost condus la groapă de sute de oameni, sute de coroane.
Slujba religioasă a fost ținută de toți preoții din localitate. La pensiune, după ce sicriul a fost urcat în mașina funerară, fostul primar Titi Ghica i-a ținut un discurs în fața a sute de oameni. A fost o durere greu de descris în cuvinte. O pierdere imensă pentru cei care l-au cunoscut. Cei doi cai ai săi pe care îi iubea foarte mult au mers mânați de călăreți în fața cortegiului funerar. Parcă și ei au simțit pierderea stăpânului lor!
Mircea Avram s-a stins din viaţă în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 68 ani. Deşi se simţea bine şi nu dădea nici un semn de boală, unul dintre cei mai cunoscuţi politicieni rucăreni, Mircea Avram, a părăsit fulgerător această lume în urma unui infarct.
Mircea Avram din anul 1992 a fost consilier local la primăria Rucăr. În perioada 2000 – 2004 a deținut funcția de viceprimar. În tot acest timp a fost și președintele comisiei juridice din primărie. În anul 2005 a fost ales președintele Băncii Cooperatiste ,,Piatra Craiului”, funcție pe care a deținut-o în mai multe mandate până în prezent. În anul 2019 avea proiecte mari pentru bancă, dar din păcate nu a mai apucat să le mai pună pe picioare.
Trupul neînsufleţit a fost înmormântat în curtea Bisericii Joseni.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!