5.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Flacăra Centenarului va fi preluată de la Muzeul Golești de către Președintele ACoR!

Alte Știri

Centenarul Marii Uniri constituie pentru toți românii, dar în mod special pentru argeșeni, un moment de sărbătoare, dar și de cinstire a memoriei înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru țară.

În istoria României, Argeșul, prin locurile și oamenii săi, a avut dintotdeauna un rol-cheie, acesta fiind, de altfel, evidențiat chiar de Nicolae Iorga, prin sintagma ”România de la Argeș”, ca mod de a evidenţia legătura dintre fiinţa naţională cu locul de origine.

ARGEȘ reprezintă AUTENTIC, pentru că aici tradițiile și istoria se perpetuează neîntrerupt, de mii de ani, RESPECT pentru valorile naționale, GENEZĂ, pentru că la  Argeș a fost prima Mitropolie a Ţării Româneşti și aici au trăit Basarabii făuritori de neam, EROISM, pentru miile de eroi cunoscuți și necunoscuți care și-au jertfit viața pentru o Românie Unită, ȘCOALĂ, pentru că în Argeș, la Golești, a luat ființă prima Școală Slobodă Obștească din Țara Românească.

Consiliul Județean Argeș, Academia Română, DACIN SARA și alte personalități din viața publică au inițiat, în luna iunie 2017, un proiect intitulat ”Respect pentru Valorile Naționale”, având drept obiectiv redescoperirea și readucerea în atenția publică a valorilor naționale, din domenii precum știință, istorie, literatură, cinematografie, teatru, muzică etc, proiect național la care au aderat mai multe județe și numeroase alte personalități.

Totodată, sub egida ”Respect pentru Valorile Naționale”, Consiliul Județean Argeș a inițiat o serie de manifestări intitulată ”Flacăra Centenarului”, pentru a aduce recunoștință eroilor care s-au jertfit pentru o Românie Unită.

Astfel, Flacăra Centenarului a început să fie depusă în fiecare localitate a județului Argeș, unde autoritățile locale aduc un omagiu eroilor căzuți în Primul Război Mondial, Consiliul Județean Argeș acordând, simbolic, urmașilor celor care s-au jertfit, în semn de respect, câte o diplomă centenară. Punctul terminus al traseului Flăcării Centenarului, după ce aceasta va fi transmisă în toate localitățile județului, va fi la Alba Iulia, de 1 Decembrie 2018.

Nu întâmplător Muzeul Golești a fost ales ca loc de aprindere a Flăcării Centenarului, în data de 23 ianuarie, argumentele ținând atât de rolul familiei Golescu în istoria României, cât și de faptul că în acest muzeu se găsește tronul pe care au stat Regii României, precum și biroul lui Carol I și o caleașcă aparținând Casei Regale.

La solicitarea Asociației Comunelor din România (ACoR), Flacăra Centenarului va fi preluată de la Muzeul Golești de către Președintele ACoR, Emil Drăghici, urmând a fi depusă în aceeași zi în mai multe localități din țară, pe traseul Argeș – Iași.

În acest sens, avem onoarea de a vă invita să participați, miercuri, 9 Mai a.c., începând cu ora 9.00, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești – Conacul Goleștilor, din orașul Ștefănești, la ceremonia de înmânare a Flăcării Centenarului, după următorul program:

Ora 08.30 – 09.00: Primirea invitaților, la Conacul Goleștilor,

Ora 09.00 – 09.05: Intonarea Imnului Național al României,

Ora 09.05 – 09.30: Alocuțiuni – Însemnătatea Centenarului Marii Uniri,

Ora 09.30: Preluarea Flăcării Centenarului de către delegația ACoR.

La eveniment sunt invitați să participe academicieni, regizori și actori emblematici ai cinematografiei românești, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale și județene.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie