Începând cu luna decembrie a anului 2018, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, calculii renali pot fi îndepărtați prin metode neinvazive.
„Este vorba despre procedura denumită litotriție – un tratament modern, care poate feri pacientul de dureri. Procedura constă în mărunțirea sau pulverizarea calculilor urinari, fragmentele fiind apoi eliminate mult mai ușor, în mod natural, prin urină. Intervenția este extracorporeală!” – a declarat Dr. Flavius Bajan, șeful secției de Urologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
„Intervenția a durat foarte puțin și practic nu am simțit nimic. Și recuperarea a fost extrem de rapidă. Am fost supusă intervenției dimineața, iar seara nu mai aveam practic nicio durere” – a declarat unul dintre pacienții care au beneficiat recent de litotriție la Spitalul Județean de Urgență Pitești.
Aceste intervenții se pot efectua ca urmare a achiziționării de către Spitalul Județean de Urgență Pitești a Sistemului LASER Auriga QI. În litotriția calculilor urinari și biliari, endoscopia cu laserul Auriga QI asigură proceduri invazive minime, devenind o procedura prietenoasă față de pacient. Datorită fibrelor de diametru mic, pot fi tratate cu succes chiar și acele zone din organism greu accesibile în mod obișnuit. Principalul avantaj este reprezentat de faptul ca impulsurile de înaltă rezonanță asigură dezintegrarea extrem de eficentă a oricărui calcul indiferent de compoziție.
Aparatul a fost achiziționat la finalul anului trecut, iar valoarea acestuia se ridică la 217.000 lei, fonduri provenite de la Consiliul Județean Argeș.
Per total, în cursul anului 2018, pentru Secția de Urologie a Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost achizitionată aparatură medicală în valoare de 640.000 lei, banii fiind alocați atât de Ministerul Sănătății cât și de Consiliul Județean Argeș.