Accident cu o victimă pe raza localității Schitu Golești. Mort de beat a țâșnit din cârciumă în fața unei mașini!
Victima un bărbat de 54 de ani a traversat prin loc nepermis și fără să se asigure a fost lovit în plin de un autoturism de producție externă condus de un tânăr în vârstă de 24 de ani din Lerești. Pietonul de 54 de ani a ieșit dintr-o cârciumă situată lângă biserica din satul Lăzărești și a țâșnit pe carosabil cu intenția de a traversa, acela fiind momentul în care a fost lovit de mașină.
La fața locului au sosit polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Schitu Golești dar și cadre ale biroului Rutier de la Poliția Câmpulung.
Circulația a fost deviată pe un singur fir de mers mai bine de o oră. Atât pietonul cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest. Dacă la șofer rezultatul a fost negativ nu același lucru se poate spune despre pieton. Bărbatul de 54 de ani care era cu o sticlă de băutură în mână în momentul impactului a fost găsit cu o alcoolemie de 0,24 mg/litru în aerul expirat ceea ce înseamnă aproape jumătate în sânge.
Pietonul deși nu era foarte grav rănit a fost transportat la spitalul din Câmpulung pentru a i se acorda primele îngrijiri medicale de un echipaj al serviciului de Ambulanță. Starea acestuia este una stabilă. Polițiștii Biroului Rutier din Câmpulung vor efectua cercetări urmând să stabilească cu exactitate cum s-a produs accidentul rutier și gradul de vinovăție al părților implicate în acesta.