0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Un dispărut a fost găsit în stare avansată de putrefacţie!

Alte Știri

Un dispărut a fost găsit în stare avansată de putrefacţie! Se pare că familia a mai putut să îl identifice după dantură. La mai bine de patru luni de la dispariţie, a fost des­coperit cadavrul unui bărbat din comuna Coşeşti.

Tru­pul neînsufleţit a fost găsit sâmbătă, pe malul rîului Doamnei în comuna Pietroşani. Localnici care au găsit trupul au sunat la 112. Când a ajuns echipa operativă de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş la faţa locului, s-a constatat că trupul era în stare avansată de descopunere. Nu putea fi identificat. Totuşi au chemat membrii familiei la faţa locului.

De cum au văzut cadavrul, aceştia au spus că cel mai probabil bărbatul mort este Ion Zăvoianu, recunoscîndu-l după dantură. Se presupune că Ion Zăvoianu a căzut în râu unde şi-a găsit sfârşitul înecat. Trupul a fost purtat de ape şi adus la mal, acolo unde a fost descoperit de săteni. S-a dispus transportul cadavrului la Serviciul de Medicină Legală Argeş. Pentru a fi identificat cu certiutudine vor fi prelevate probe ADN. În plus, oamenii legii au cerut rudelor să caute prin casă, radiografii dentare ale bărbatului, cu ajutorul acestora putând fi identificat mult mai uşor.

Pentru cei care nu ştiu cazul, reamintim că în noaptea de 13 spre 14 noiembrie a dispărut un angajat de la Dacia. Ion Zăvoianu în vârstă de 55 de ani, din comuna Coşeşti, a fost surprins de camerele de supraveghere montate în satul Jupâneşti, comuna Coşeşti, ultima dată pe data de 13 noiembrie. Era la mică distanţă de casa lui, dar se îndrepta în direcţia opusă. De atunci, nu s-a mai întors acasă şi nici nu a mai dat vreun semn de viaţă.  Când a ieşit, a mers la Piteşti, acolo unde a băut câteva beri. De la Piteşti a ajuns la Coşeşti şi a stat mai bine de o oră la o benzinărie în localitate, continuând să bea. După ce a plecat de la staţia Peco a fost surprins de camerele de supraveghere. Membrii familiei, au mers la uzina Dacia-Renault unde era bărbatul angajat de peste 38 de ani şi s-au interesat de el. Au aflat că omul fusese ultima dată la serviciu pe data de 13, ziua în care dispăruse fără urmă.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie