-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Se organizează Festivalul Național de Prețuri “Crucea Sfântă Părăsită”

Alte Știri

Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești organizează, în vara Floriilor (19 aprilie), Festivalul Național de Prețuri “Crucea Sfântă Părăsită”, dedicat tuturor celor care cunosc și se bucură de cântecul bisericesc. Evenimentul, aflat la a doua ediție, își propune dezvoltarea virtuților creștine prin apropierea tinerilor de Sfânta Biserică și oferirea unui produs cultural de înaltă spiritualitate.

“Dacă anul trecut a avut loc la Biserica de lemn din Muzeul Golești, anul acesta vom încerca să aducem tradiția mai aproape de oraș, astfel că evenimentul se va desfășura la o biserică din inima Piteștiului, la Parohia Mavrodolu, preoții care slujesc aici fiind recunoscuți pentru actele filantropice și culturale pe care le efectuează zi de zi”, explică Elena Iagăr, managerul Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești.

Festivalul are trei secțiuni:

· Secțiunea Solo – sub 18 ani

· Secțiunea Solo – peste 18 ani

· Secțiunea Grupuri.

Se va interpreta o singură piesă, fără acompaniament, iar durata nu trebuie să depășească 4 minute.

Juriul va fi format din preoți și profesori de muzică, iar președintele juriului va fi chiar inițiativa proiectului, Elena Sima, interpreta populară, romantică și religioasă, colaborator al Școlii Populare de Arte și Meserii din Pitești.

“Fiind o acțiune de factură creștină, premiile nu vor avea o contabilitate pecuniară, ci una simbolică. Participanții vor primi recomandări personalizate din partea juriului, diplome de participare și icoane pictate de cursanții secțiunii de Iconografie a Școlii Populare de Artă și Meserii Pitești “, a precizat Elena Iagăr.

Priceasna este o cântare executată la slujba liturghiei ortodoxe în timpul împărtășaniei preotului sau, prin generalizare, a credincioșilor. Ca text și ca muzică, priceasna sau chinovicul diferă în calendaristica sărbătorească de la praznic (omagiere) la praznic. În timpul acestei sacre cântări, care face parte din ritualul Sfintei Liturghii, “se împarte împăratul cu preacuratul trup și sânge al lui Cristos”. Sunt cântate cu precădere în parohiile bisericești ale credincioșilor, iar în ultima vreme au devenit parte a unui repertoriu al multor artiști populari consacrați care au depus eforturi considerabile pentru colectarea, adaptarea și păstrarea lor.

Înscrierile se fac până la data de 17 aprilie la Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești sau la adresa de e-mail: scoalapopart@yahoo.com .

Relații suplimentare la tel. 0248.21.22.60, 0348.45.75.60, 0728.29.44.71.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie