45 de ha de vegetație uscată și 7,5 ha de litieră de pădure s-au aprins într-o zi! Numai în Muscel au fost 7 incendii de vegetație!
În ziua de 18.03.2019, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a fost solicitat pentru a interveni la peste 25 de incendii de vegetație uscată și mărăciniș izbucnite în peste 20 de localități din județ.
Toate evenimentele menționate au fost generate de utilizarea focului deschis în spații deschise și folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
În urma acestor incendii, au fost afectate aproximativ 45 de ha de vegetație uscată și 7,5 ha de litieră de pădure, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale: un bărbat de 88 de ani din Mălureni, care suferise arsuri la nivelul feței și o femeie de 53 de ani din Valea Iașului, care prezenta atac de panică.
Ambele persoane au fost transportate la spital.