Câine bătrân și bolnav abandonat în centrul Câmpulungului! De câteva zile se plimbă haotic pe străzi printre mașini, probabil în căutarea stăpânului. Zeci de câini sunt abandonați în orașul de la poalele Mateiașului de-a lungul timpului.
Autoritățile locale cred că din comunele limitrofe sunt aduși căinii de diverse persoane. Dacă vor fi identificați riscă o amendă între 300 și 500 de lei. Nu este prea greu să se întâmple acest lucru pentru că sunt camere de supreveghere montate în tot orașul.
În cazul în care se va demonstra că animalele au fost vătămate, va fi sesizată și Poliția Națională.
În acest caz redactorii Ziarului din Muscel au apelat la sprijinul Asociației Anima din Câmpulung. Aceștia l-au identificat pe animal și l-au luat la adăpost. Are nevoie de îngrijiri medicale iar cei din asociație vor apela la medicul Gabriel Vișoiu, după care îi vor căuta o familie.