O aplicație smart se bucură de succes!
Argeș Ghid App a fost lansat în aprilie, iar după prima lună de activitate, utilizatorii, sunt încântați să folosească ghidul digital interactiv al județului Argeș. Cei mai mulți provin din Pitești, Mioveni,Curtea de Argeș, Câmpulung urmați de București și Voluntari, Șuțești și Baia de Fier.
Aplicația este disponibilă gratuit în App Store și Google Play și este deservită de website-ul www.argesghid.ro. Argeș Ghid App este prima platformă comunitară dezvoltată din inițiativă privată dedicată exclusiv locuitorilor acestui județ.
Statistica arată că în ultimele 30 de zile cea mai îndrăgită pagină este cea cu noutăți și informații utile despre județul Argeș urmată de paginile care fac trimitere către camerele web din Pitești.
Argeș Ghid propune și trei rute turistice pentru descoperirea județului Argeș și oferă informații prețioase despre obiectivele turistice precum Barajul de la Vidraru și Omul de fier care-l veghează sau cum i-a oferit Cetatea Poienari adăpost lui Vlad Țepeș.
Aplicația este construită în așa fel încât să fie utilă și atractivă pentru localnici, ținându-i la curent prin notificări de tip „push” cu tot ce se petrece în județul Argeș, de la știri de interes local până la evenimente și activități dedicate timpului liber.
Noutatea adusă de Argeș Ghid App este modulul „În apropierea ta” prin care utilizatorul poate vedea și accesa prin harta interactivă locurile de interes, fie că este vorba de parcare, restaurante, farmacii sau magazine locale a căror informație este actualizată permanent.