Ciobanii și-au făcut o asociație, dar sunt foarte nemulțumiți! Asociaţia Profesională a Ciobanilor a luat fiinţă pe 5 aprilie 2019. Asociaţia îşi propune oferirea unor soluţii practice pentru ca sectorul ovin din România să-şi oprească declinul şi totodată să se menţină tradiţia milenară de creştere a oilor.
În acest context, această formă asociativă doreşte să vină cu propuneri constructive către toate instituţiile statului care fac politici în sectorul ovin. Membrii fondatori ai asociaţiei sunt: Petrescu Daniel (Argeş), Luca Daniel (Sibiu), Sterp Ioan (Bihor), Dănuleţiu Gheorghe (Sibiu), Suciu Ioan (Braşov), Csokasi Alexandru (Bihor), Barb Ioan (Alba), Sterp Ioan (Sibiu). În 2017, România s-a situat pe locul patru în rîndul statelor membre, după Regatul Unit, Spania şi Grecia, la efectivele de ovine şi caprine deţinute, cu un total de 11,485 milioane de capete, potrivit datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Asociaţia Profesională a Ciobanilor în Capitală o conferinţă de presă în care membrii asociaţiei şi-au prezentat nemulţumirile crescătorilor de ovine, dar şi soluţiile practice pentru redresarea acestui sector. Cei mai mulţi dintre oieri se simt nereprezentaţi în interesul lor legitim şi acest lucru generează o stare de nemulţumire şi o resemnare în ceea ce priveşte sectorul ovin în perspectiva noului exerciţiu financiar 2021-2027, susţin organizatorii.