De ceva vreme, la intrarea în Câmpulung, dinspre Piteşti, s-a deschis o mică afacere, o spălatorie auto.
Totul părea în regulă numai că, ori din proiect, ori din mici, mari omisiuni, proprietarul nu s-a asigurat că apa care rezultă din spălarea maşinilor, cu detergenţi, ajunge pe stradă, adică într-o curbă destul de urâtă în care de-a lungul timpului mulţi participanţi la trafic au fost cascadori fără voie.
Spălătoria, aşa după cum se poate vedea cu ochiul liber, este plasată mai sus de nivelul drumului, iar scurgerea apelor uzate se face pe carosabil. Dacă la început am crezut că este o simplă coincidenţă, după ceva vreme, unii participanţi la trafic ne-au sesizat că pe acel tronson, se produce polei la scăderea temperaturilor atmosferice.
„Am avut probleme într-o seară. Era destul de frig, iar în zona asta se făcuse polei. Asta ne mai trebuia, după ce că este o curbă destul de urâtă. Asta e greşeala celor care au autorizat funcţionarea acestei spălătorii”, spune Marian B.
Un alt participant la trafic a precizat: „Apa asta care ajunge pe carosabil e cu detergent. Se lasă aşa la voia întâmplării? Nu există Gardă de Mediu sau ceva aici la Câmpulung care să vadă ce se întâmplă? Ce e oraşul ăsta aşa pedepşit de politicienii ăştia? Face fiecare ce vrea…”, spune Mircea P.
Directorul ADP Câmpulung, Bogdan Pătru a precizat: ”Am acţionat de câteva ori în zonă. Noi am acţionat pentru siguranţa celor care trec cu maşinile pe acolo, dar să înţelegeţi că noi am acţionat pe banii primăriei, pentru prostia făcută de cel ce deţine spălătoria. Pe data de 23 ianuarie am purtat o discuţie cu acest domn şi i-am adus la cunoştinţă faptul că trebuie să-şi refacă scurgerile de la spălătorie. Trebuie să facă nişte rigole care să fie legate la canalizarea oraşului. Scurgerile principale le are legate cum trebuie, dar fiind panta mare dintre spălătorie şi carosabil, şi neexistând alte rigole, de asta ajunge apa pe carosabil”.
Pe de altă parte, cadre ale Biroului Rutier Câmpulung au precizat ca i-au atras atenţia că apa ajunge pe carosabil, se produce polei, acum în sezonul rece şi mai ales pe timpul nopţii, atunci când şi unii participanţi la trafic mai calcă acceleraţia mai tare, şi există posibilitatea producerii de evenimente nedorite.
Marţi, proprietarul spălătoriei a fost invitat la primăria Câmpulung pentru a i se da un termen de remediere a acestei probleme. Pe surse am aflat că omul ar avea ceva „intrări” pe la primăria din oraş şi că aceste „intrări” i-ar asigura un termen de graţie mai lung, adică până la primăvară….
Pe de altă parte, acum când tot globul luptă împotriva poluării, la Câmpulung, apa scursă de la o spălătorie poate ajunge şi în rigolele de pe marginea carosabilului, adică s-ar amesteca cu apele pluviale şi ar ajunge în Râul Târgului, astfel poluând apa.
Dacă proprietarul spălătoriei ar „ajuta „ scurgerea apei scoţând câteva rânduri de pavele şi dând drumul apei în pluvială, aşa ne-am aranjat de o poluare a Râului Târgului.
Rămâne de văzut cum i s-a avizat funcţionarea în această situaţie şi mai ales, cum va găsi de cuviinţă să remedieze problema pe care a creat-o participanţilor la trafic, dar şi mediului!