Lucrătorii firmei Andsecom din Câmpulung, au avut parte de acţiune la ambele investiţii câştigate anul trecut.
În curtea Spitalului Municipal, în timpul săpăturilor care se fac pentru extinderea Secţiei Oncologie, într-una dintre gropile executate spre clădirea mare, au dat de nişte rămăşite umane, foarte vechi, îngălbenite şi măcinate de deceniile multe trecute peste ele.
Poate chiar un secol, după bănuiala celor mai în vârstă la urechile cărora a ajuns tărăşenia.
Descoperirea s-a întâmplat la mijlocul săptămânii trecute, când muncitorii aflaţi pe şantierul viitoarei Secţii de Oncologie mărite au dat de un schelet, la o adâncime de aproximativ 70 de centimetri.
O mânuţă de oase, căci atât rămăsese din corpul îngropat chircit, după poziţia osemintelor mâinilor faţă de cea a craniului. Gaura din craniu le-a dat de bănuit oamenilor că decedatul este posibil să fi fost împuşcat, făcând legătura şi cu puşcăria din vecinătate.
După dantura sănătoasă, cel mai probabil, a fost un om tânăr cel care s-a prăpădit şi a fost îngropat în zona scormonită în prezent.
„Sunt resturi umane, oase, de fapt, foarte vechi. Nu sunt suspiciuni, se fac verificări. Vor fi supuse unor expertize, dar care sunt de durată. Din verificările care s-au făcut până acum, a rezultat faptul că sunt vechi, degradate foarte mult.”, a declarat subcomisar Mădălina Epure, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.