În considerarea multiplelor măsuri cu caracter de prevenţie adoptate la nivelul unităţilor subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, vă informăm că, până la acest moment, în sistemul penitenciar nu se înregistrează cazuri de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 în rândul persoanelor private de libertate.
Totodată, demersurile întreprinse, pe toate palierele de intervenţie, permit promovarea unui climat custodial optim şi o stare de spirit corespunzătoare în rândul efectivelor de deţinuţi.
“Amintim că, pentru îndeplinirea obligaţiilor de protejare a vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor private de libertate, a personalului locurilor de deţinere şi a oricăror altor persoane, sistemul penitenciar a implementat o serie de măsuri cu caracter de prevenţie şi asigură aplicabilitatea imperativelor Decretului privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 240/14.04.2020 şi a dispoziţiilor conexe.
În ceea ce priveşte actualul context religios, prin raportare la constrângerile situaţiei epidemiologice, subliniem că Administraţia Naţională a Penitenciarelor aplică şi susţine măsurile de menţinere a legăturii persoanelor custodiate cu mediul de suport, prin utilizarea, la nivel maxim, a posibilităţilor de comunicare la distanţă (suplimentarea dreptului la comunicări online, majorarea duratei şi numărului de convorbiri telefonice) şi de informare (prelungirea intervalului de difuzare a semnalului TV).
De asemenea, în vederea respectării demnităţii umane, administraţiile locurilor de deţinere facilitează transmiterea slujbelor religioase, atât prin valorificarea infrastructurii disponibile la nivelul unităţilor subordonate (înregistrarea şi difuzarea acestora prin studiourile TV cu circuit închis/staţiile de radio-amplificare), cât şi prin extinderea posibilităţilor de a urmări transmisiunile din grila programelor de televiziune recepţionate.
În acelaşi temei, se asigură distribuirea unui meniu îmbunătăţit, prevăzut pentru Sărbătorile Pascale din anul 2020. Intervenţiile de suport psihosocial, informaţional şi de consilere, dar şi măsurile igienico-sanitare îşi menţin continuitatea, astfel ca persoanele custodiate să beneficieze de un mediu de detenţie conform.
În ceea ce priveşte priveşte personalul angajat, vă comunicăm faptul că sistemul penitenciar raportează un singur caz confirmat pozitiv, la Penitenciarul Spital Dej (situaţie comunicată public în data de 08.04.2020, de autorităţile competente).
Ca urmare a derulării anchetei epidemiologice, testele efectuate ROMÂNIA, Bucureşti, str. Maria Ghiculeasa, nr.47, sector 2 www.anp.gov.ro celorlalţi angajaţi ai unităţii au relevat rezultate negative.
În continuare, întreg personalul unităţilor subordonate beneficiază de echipamente de protecţie şi materiale igienico-sanitare, şi aplică metodologia de prevenţie stabilită la nivel de sistem.
Sublinem ca imperativă informarea exclusiv din surse oficiale, atât în ceea ce priveşte starea de spirit în rândul deţinuţilor, cât şi referitor la raportarea unor cazuri de îmbolnăviri”, se transmite de la Administrația Națională a Penitenciarelor.