Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 675 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 200.000 de lei, și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 47 de permise de conducere şi au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.
În weekend, poliţiştii musceleni au avut destul de mult de muncă. Numai pe schimbul de noapte s-au aplicat 44 de sancţiuni contravenţionale pentru conducere cu viteză peste limita admisă, iar 4 sancţiuni au fost de altă natură. Tot în acelaşi interval, au fost reţinute 22 de permise de conducere pentru depăşirea vitezei. Cea mai mare viteză a fost de 170 de km/h.
Aceasta a fost atinsă de C.C.V. de 32 de ani din Câmpulung care se afla la volanul unui BMW X6 şi zbura cu 170 de km/h pe DN 73, pe raza comunei Stâlpeni. Bărbatul a rămas fără permis pentru 90 de zile.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 45 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza comunei Schitu Golești, fiind înregistrat de aparatul Radar cu viteza de 124 km/h.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.
Un alt vitezoman a fost depistat pe DJ 732 pe raza comunei Vlădeşti. Este vorba despre P.S.A. de 19 ani care se afla la volanul unui WV golf şi rula cu 117km/h. Tânărul a rămas fără permisul pe care-l obţinuse de doar 3 zile…
Tot pe DN 73, a mai dat în radar cu 157 de km/h M.O. de 21 de ani din Merişani care pilota ca la curse un Audi A5. M.O. fusese surprins în urmă cu 3 zile cu viteză, permisul i-a fost reţinut şi acum avea dovadă. Pentru ca a călcat din nou pe bec, i-a fost anulată şi dovada.
Tot pe timpul nopţii a mai fost descoperit D.H.A de 20 de ani din Vlădeşti care consumase alcool şi s-a urcat la volanul unui BMW 520. Şi D.H.A. a rămas fără permis tot pentru 90 de zile.
Tot în weekend, au mai fost depistaţi vitezomani prin Câmpulung pe strada Traian. Trei tineri au fost surprinşi făcând liniuţe pe acest tronson de drum, iar viteza cu care circulau era de 119 – 120km/h. Şi cei 3 surprinşi cu viteză pe strada Traian din municipiu au rămas pietoni.