Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat recent că a fost identificat un nou mecanism de testare psihologică a poliţiştilor, în baza unei fişe de semnalare prin care psihologul poate să-şi adapteze bateriile de teste atunci când efectuează testarea acelei persoane.
În ceea ce priveşte noul mecanism de testare psihologică, ministrul de Interne, Carmen Dan a apreciat că în baza unei fişe de semnalare, psihologul îşi poate atinge obiectivul de a indica angajaţii cu probleme.
“Mai mult decât atât, trebuie identificate mecanisme, şi în acest moment este identificat un mecanism nou de testare psihologică în baza unei fişe de semnalare.
Este de neînţeles pentru mine de ce nu a existat această cunoaştere anterioară a angajaţilor ministerului, care să fie pusă la dispoziţia psihologului pentru ca acesta, în funcţie de acele vulnerabilităţi indicate în fişa de semnalare, să-şi adapteze bateriile de teste atunci când face testarea psihologică.
Şi acest mecanism începe să funcţioneze de-abia de acum. Mi se pare că acea testare psihologică (vechea testare, n.r.), fără a avea o asociere cu această fişă de semnalare, nu-şi atingea obiectivul, nu era îndeajuns de relevantă încât să ne indice unde sunt angajaţi problemă şi ce trebuie să dispunem ca măsuri pentru a nu ajunge în situaţii de genul acesta”, a arătat Carmen Dan.