A început eliberarea celor care dădeau permise auto pe şpaga la Piteşti. Azi, chiar şeful lor a ieşit din puşcărie. Tribunalul Argeş a admis definitiv eliberarea condiţionată a comisarului-şef Codrut Vlăsceanu de la Penitenciarul Colibaşi. El fusese condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în aprilie 2014 la 6 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, după ce iniţial primise 14 ani. De asemenea, tot Înalta Curte a redus condamnările şi în cazul altor 23 de inculpaţi din acest dosar, trimis în instanţă în anul 2008. Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada 2006 – 2008, condamnaţii primeau bani de la candidaţi pentru a le facilita obţinerea în mod fraudulos a permiselor de conducere. Procurorii au stabilit că Vlăsceanu, în calitate de şef al serviciului Argeş, a primit 13.250 de euro, 7.200 de lei şi produse în valoare de 1.550 de lei de la 32 de candidaţi.
Iată care au fost și celelalte sentințe în Dosarul Permiselor:
# Lui Daniel Zidaru, ofiţer la Serviciul Permise, i se reduce pedeapsa de la 11 ani şi 4 luni, la 6 ani cu executare.
# Lui Daniel Paul Mandu i se reduce pedeapsa iniţială, de 4 ani, la 3 ani cu executare.
# Florin Stoica are 1 an şi 6 luni, cu executare, la fel ca în sentinţa anterioară.
# Gheorghe Marius Mierlă: pedeapsă redusă de la 7 ani, la 4 ani închisoare cu executare şi interzicerea drepturilor pe 2 ani.
# Florin Boroiu Badea: pedeapsă redusă de la 7 ani, la 3 ani şi 6 luni cu executare.
# Laurenţiu Georgel Neagoe, fost şef de Post Poliţie Băbana: pedeapsă redusă de la 8 ani, la 4 ani cu executare.
# Mihai Crăciun, fost șef la Biroul Examinări la SPCRPCIV Argeş: pedeapsă redusă de la 3 ani, la 2 ani închisoare cu suspendare.
# Pentru Alexandru Nicolae, se reduce pedeapsa de la 2 ani şi 10 luni, la 2 ani închisoare cu suspendare.
# Marius Epure: se reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare cu suspendare.
# Florian Mircea Silveanu: se reduce pedeapsa de la 3 ani închisoare, la 2 ani închisoare cu suspendare.
# Virgil Ioniţă, subofiţer la SPCRPCIV Argeş, a primit iniţial 3 ani cu suspendare, ieri, a fost condamnat la 2 ani cu executare.
# Proca Traian, subofiţer la SPCRPCIV Argeş, i-a fost redusă pedeapsa de la 4 ani, la 2 ani cu executare.
# Aurelian Rădoi, subofiţer la SPCRPCIV Argeş: i-a fost redusă pedeapsa de la 7 ani închisoare, la 3 ani cu executare.
# Nicolae Anghel: i-a fost redusă pedeapsa de la 4 ani închisoare, la 3 ani cu executare.
# Constantin Izabel Tudoroiu: i-a fost redusă pedeapsa de la 4 ani închisoare, la 3 ani cu executare.
# Ion Ciripan: i-a fost redusă pedeapsa de la 4 ani închisoare, la 3 ani cu executare
# Ion Ionaşcu, agent la Evidenţa Populaţiei Câmpulung: se reduce pedeapsa de la 5 ani şi 6 luni închisoare, la 4 ani cu executare.
# Laurenţiu Constantin Floroiu: acestuia i se reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare, la 3 ani cu executare.
# Constantin Marcu: i-a fost redusă pedeapsa de la 3 ani închisoare cu suspendare, la 2 ani, tot cu suspendare.
# Constantin Tinca: i se reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare cu suspendare.
# Eduard Constantin Dumitrescu a primit iniţial 3 ani cu suspendare, luni fiind condamnat la 2 ani cu executare.