Din datele statistice ale lunii septembrie 2015 se constată că numărul total al şomerilor înregistraţi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş a fost de 12.941 persoane (2.670 şomeri indemnizaţi şi 10.271 şomeri neindemnizaţi), în uşoară creştere cu 61 persoane faţă de luna precedentă şi în scădere cu 1.706 persoane comparativ cu luna septembrie 2014. Faţă de luna anterioară, la categoria beneficiarilor de indemnizaţie a fost înregistrată o scădere, în timp ce la categoria şomerilor neindemnizaţi s-a înregistrat o creştere. La sfârşitul lunii august 2015, rata şomajului înregistrat în judeţul Argeş a fost în uşoară creştere faţă de luna precedentă şi în scădere faţă de luna septembrie 2014. Analiza situaţiei beneficiarilor de drepturi conform Legii nr. 76/2002 a arătat că, pentru această perioadă, ponderea cea mai mare în totalul persoanelor înregistrate o deţin în continuare persoanele cu vârste cuprinse între 40 – 49 ani (27,85), între 30 – 39 ani (21, 45%), în timp ce la categoria persoanelor cu vârsta sub 25 de ani s-a înregistrat o valoare de 17,75% datorită intrării absolvenţilor de învăţământ din promoţia 2015 în evidenţa agenţiei. Din punct de vedere al pregătirii profesionale aceste persoane se structurează astfel: persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional – 76,21%, persoane cu nivel de instruire liceal şi postliceal – 19,47% şi persoane cu nivel de instruire universitar – 4,32%. Prin derularea programului de ocupare a forţei de muncă, în luna septembrie 2015 au fost încadrate 575 persoane, 447 de persoane prin servicii de mediere şi consiliere profesională şi 128 de persoane au beneficiat de măsurile active finanţate prin bugetul asigurărilor de şomaj. Prin derularea programului de formare profesională pentru anul 2015, în luna septembrie, au fost organizate 3 cursuri de formare profesională (operator PC, manichiurist – pedichiurist, instalator instalaţii TS şi gaze) la care participă 60 de persoane aflate în evidenţa agenţiei, iar prin implementarea unor proiecte cofinanţate din FONDUL SOCIAL EUROPEAN -Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în care AJOFM Argeş are calitatea de partener, au fost organizate 3 cursuri pentru inspector resurse umane la care participă 37 persoane aflate în evidenţa agenţiei.