Acest polițist merită toate laudele! Omul potrivit în locul potrivit! Poliția Română l-a promovat pe pagina de socializare cu mesajul de mai jos:
Este întâmplarea povestită de colegul nostru Crîmpiță Nicolae, polițist în cadrul Serviciului Rutier Argeș.
Nicolae: Mă deplasam în coloană pe DN73 – Stâlpeni, județul Argeș, eu și două tiruri în fața mea. Primul a pus frână brusc, iar al doilea, neavând timp să frâneze, a intrat în el…Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă!
În acel moment am sărit din mașină, am luat o vestă reflectorizată și am fugit la cabina celui accidentat.
Îl cheamă Avram, era conștient și am putut să vorbesc cu el. Primul lucru pe care l-am observat a fost că purta centura de siguranță. Altfel…nici nu vreau să mă gândesc la cum se prezenta capul de tir.
Între timp, am sunat la 112 și am anunțat accidentul, după care am stat la telefon cu cei de la SMURD, care îmi explicau ce trebuie să fac până la sosirea lor.
Avram acuza dureri de gât și piept, din cauza impactului și centurii de siguranță care l-a blocat în scaun…
Cu toate durerile, Avram își căuta telefonul pentru a-și suna soția. I-am dat telefonul meu și a sunat-o.
Avram: Draga mea, am făcut accident și în caz că auzi din altă parte, vreau să știi că sunt bine.
Totul a durat aproape 10 minute. Puțin? Senzația a fost alta…momente grele, pulsul crescut, decizii peste decizii, fără loc de greșeli.
NU mă bucur că s-a întâmplat așa, dar mă bucur că am fost acolo, că Avram a purtat centura de siguranță și își poate vedea familia; mă bucur că SMURD-ul a venit foarte repede.
Oameni buni, purtați centura de siguranță! Vă poate salva!