Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti şi secţiilor de poliţie urbană arondate, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Argeş au efectuat o acţiune la un bloc de locuinţe din municipiul Piteşti şi în Cartierele Războieni şi Trivale pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind legislaţia în domeniul evidenţei populaţiei, a modalităţii de atribuire spre folosinţă a camerelor de locuit, pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii şi pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă. Cu aceasta ocazie, au fost verificate 116 persoane, şi au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale conform OUG 97/2005 şi Legii 61/1991, în valoare totală de 3000 de lei. Două persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Piteşti pentru verificări. În cadrul acţiunii a fost identificat A.A. de 27 de ani, din municipiul Piteşti, bănuit că în noaptea de 9 spre 10 august a.c. ar fi utilizat o armă neletală. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Secţiei 3 Poliţie Piteşti pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 343 din Codul Penal, iar arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale şi cei ai Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş au efectuat o razie cu efective mărite în mai multe imobile unde locuiesc persoane cu chirie, pe str. 1 Mai, str. Daniel Sterescu şi str. Râmnicu Vâlcea din municipiul Curtea de Argeş pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind legislaţia în domeniul evidenţei populaţiei, a modalităţii de atribuire spre folosinţă a camerelor de locuit, pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii şi pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă. Cu această ocazie au fost verificate 51 de persoane. 12 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş pentru verificări. De asemenea poliţiştii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. 97/2005, în valoare totală de 240 de lei persoanelor care au fost depistate că locuiau fără forme legale şi celor care i-au găzduit pe aceştia mai mult de 15 zile.
]]>