Activitatea de prevenire şi combatere a faptelor antisociale de cştre cadrele IJJ Argeş, a fost direcţionată spre îmbunătăţirea continuă a serviciilor de ordine şi siguranţă publică prestate pentru cetăţeni şi orientată către scăderea criminalităţii stradale, ca principal indicator de eficacitate.
Privitor la activitatea de constatare a infracţiunilor, în perioada analizată, au fost constatate independent 17 fapte de natură penală fiind depistaţi 9 făptuitori. În aceeaşi perioadă de timp, au fost constatate în comun cu organele de poliţie 7 infracţiuni şi au fost depistaţi 6 autori.
În perioada supusă analizei, au fost aplicate 150 sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora fiind de 163.350 lei, dintre care 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 127.500 lei la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Totodată personalul inspectoratului a participat în cadrul programelor comune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale la 29 de acţiuni de pregătire anti-infracţională, antivictimală a populaţiei şi cu caracter preventiv-educativ după cum urmează: 2 acţiuni în arene sportive, 23 acţiuni în instituţiile de învăţământ şi 4 acţiuni în alte zone urbane şi sedii ale unor societăţi.
În perioada supusă analizei, I.J.J. Argeş a avut de executat 67 de mandate de aducere; astfel, un număr de 88 jandarmi au efectuat verificări în 14 localităţi cu privire la persoanele în cauză.