3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Actorii de la teatrul Al. Davila au închis stagiunea în stradă

Alte Știri

Teatrul din Pitești a prezentat un spectacol de mai bine de două ore în care, în fața spectatorilor adunați de pe stradă, au evoluat artiști ai tuturor secțiilor instituției.

Așa a început spectacolul inedit pe care actorii de la Teatrul “Alexandru Davila” din Pitesti l-au oferit spectatorilor dincolo de sălile de spectacol. A fost o reală plăcere pentru oameni să se întâlnească cu artiștii locali preferați într-un spectacol in aer liber.
La spectacol au participat reprezentanți de la fiecare secție a instituției: estradă, dramă, păpuși si tineret.
Cei mai prezenți spectatori au fost cei mici și asta pentru că cinci actori ai  secției de păpuși și tineret “Aschiuta” le-au făcut jocul.
Și de cei maturi artiștii teatrului au fost mai aproape ca niciodată.
Manifestarea a fost în sine și o modalitate de promovare pentru premierele care se anunță din toamnă.
Astfel s-a lăsat cortina peste un an de muncă pentru artiștii teatrului din Pitești. Urmează vacanța, iar din septembrie vor urca din nou pe scenă.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie