Cea mai emoţionantă zi din viaţa lor, pentru elevii claselor terminale ale Liceului Tehnologic Construcţii de Maşini din Mioveni. Conducerea liceului, reprezentanţii autorităţilor locale și ai Inspectoratului Școlar Argeș i-au felicitat și i-au îndemnat ca pe mai departe să reprezinte cu cinste liceul în care s-au format.
În prezența părinților lor, emoționați, viitorii studenţi au rostit discursuri în care au elogiat calităţile profesorilor care i-au pregătit şi în care le-au mulţumit acestora pentru cunoştinţele, sfaturile, sprijinul, înţelegerea şi pasiunea lor. Majoritatea celor care au absolvit Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini din Mioveni şi-au exprimat dorinţa de a-şi continua studiile, optând pentru diverse facultăţi din județ și din ţară.