Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea și Facultatea de Hidrotehnică București colaborează pentru atragerea elevilor spre domeniul gospodăririi apelor
Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea susține, prin parteneriate cu instituțiile de învățământ, formarea viitorilor specialiști în domeniul gospodăririi apelor. Colaborările cu liceele și facultățile cu profil de protecția sau ingineria mediului sau hidrotehnică urmăresc stimularea interesului elevilor și studenților pentru o carieră în domeniul gospodăririi apelor.
Una dintre instituțiile de învățământ cu care ABA Argeș – Vedea colaborează de câțiva ani este Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, care pregateşte ingineri pentru concepţia, proiectarea, execuţia şi exploatarea lucrărilor hidrotehnice (în Romania sunt peste 3450 de lacuri de acumulare) precum și a specialiştilor în protecţia factorilor de mediu. Studenții acestei facultăți au fost gazduiți în stagii de practică, vizite de documentare sau au participat la evenimentele organizate de ABAAV. Astfel au luat contact cu activităție specifice de exploatare a lacurilor de acumulare, întreținerea și urmărirea comportării lucrărilor hidrotehnice, proiectarea și execuția amenajărilor hidrotehnice (lucrări de barare, îndiguiri, regularizări de râuri, apărări de maluri), managementul riscului la hazarduri naturale (inundații, secetă, cutremure, alunecări de pământ), evaluarea resurselor de apă de suprafață și subterană, monitorizarea calităţii factorilor de mediu, întocmirea de documentaţii pentru avize de mediu, apărarea împotriva dezastrelor naturale în general şi a inundaţiilor în special, dar și alte activități de gospodărirea apelor. În acest mod specialiștii ABA Argeș Vedea îi ajută pe studenți să suțină pregătirea teoretică prin practică.
Domeniul gospodăririi apei și al ingineriei hidrotehnice este unul vast, iar cei care activează în acest sector de activitate au în față numeroase provocări. În prezent problema accesului la apă este tot mai acută în lume. Pentru o populaţie în continuă creștere în multe părți ale lumii, în ciuda progresului tehnologic asigurarea apei din punct de vedere cantitativ şi calitativ constituie o problemă departe de a fi rezolvată. Schimbările climatice influențează negativ bilanțul resurselor de apă, accentuând fenomenele extreme: inundaţiile şi seceta. Astfel, pe langă politicile de mediu durabile și cercetare este necesară și o pregătirea profesională temeinică a celor care vor să lucreze în acest domeniu.