4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Aflați de ce îi trebuie lui Sergiu Cicu, 1.500 de semnături de la câmpulungeni!

Alte Știri

Președintele ALDE Câmpulung, Sergiu Cicu, a anunțat luni, 18 ianuarie, că organizația pe care o conduce a declanșat procedura de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum pe plan local în care locuitorii municipiului să decidă dacă vor fi de acord sau nu cu amenajarea unui centru de cazare pentru imigranţi la Câmpulung.

“Sigur, rezultatul acestui referendum nu va fi obligatoriu de pus în practică, dar eu, dacă aș fi primar – și cred că oricine va fi primar ar avea această presiune și responsabilitate – aș face orice ca să determin autoritățile centrale să respecte poziția locuitorilor din municipiul Câmpulung. Nu vrem să tragem foloase electorale folosindu-ne de acest subiect, vreau să atragem atenția asupra lui și mai ales, să ascultăm și vocea poporului. Poporul este suveran nu doar când pune ștampila pe buletinul de vot. Este suveran și atunci când decide într-o problemă de mare interes pentru localitatea, județul sau țara sa. Din păcate, la nivelul Câmpulungului este o nesfârșită luptă pentru cine să îl conducă, iar pentru administrația de la București nu contăm. Niciunul din actualii miniștri nu a venit în Câmpulung. Cred că au aflat de noi în momentul în care au pus un bold pe hartă în dreptul orașului nostru și au spus: mai trimitem și aici vreo 400! Vreau să subliniez că nu suntem nici împotrivă, nici în favoarea aducerii aici a imigranților. Cred că prin acest demers pe care îl facem, atât autoritățile locale, cât și locuitorii din Câmpulung, vor avea măcar ocazia să se informeze corect. Am înțeles că imigranții care ar urma să fie aduși aici vor avea regim semi-deschis, vor putea să se plimbe prin Câmpulung oricând cu un bilet de voie. După ce am văzut cu toții ce s-a întâmplat la Koln sau în alte orașe mari, unde femeile au fost atacate, jefuite și agresate sexual, eu, ca tată de fată și ca soț, nu îmi doresc sub nicio formă să îmi supun familia la un astfel de risc de securitate. Desigur că vorbim și despre implicații sociale, culturale și economice. Guvernanții nu au venit investit în locuri de muncă în Câmpulung, dar ne trimit imigranți. După ce că am ajuns într-o situație aproape disperată cu locurile de muncă, cumva, trebuie să acoperim și necesitățile acelor familii de refugiați”, a afirmat Sergiu Cicu, președintele ALDE Câmpulung. Pentru acest lucru menționat mai sus, Sergiu Cicu are nevoie de 1.500 de semnături de la câmpulungeni. Președintele ALDE Câmpulung nu vrea să le ceară aleșii locali sprijinul, deoarece conform declarațiilor sale, aceștia sunt mult prea ocupați cu puterea decât cu munca în folosul cetățeanului!

 

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie