Ajutor de minimis pentru dotarea comunelor cu ambulanțe
Guvernul a adoptat astăzi un Memorandum privind instituirea schemei de ajutor de minimis pentruProgramul “O comună – o ambulanţă” şi încadrarea acestei schemei de ajutor de minimis în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român.
Obiectivul acestui program guvernamental este îmbunătăţirea servicilor de sănătate prin asigurarea mijloacelor de acces rapid la aceste servicii pentru cazurile de urgenţă. Concret, se finanţează achiziţionarea de către medicii de familie de ambulanţe pentru urgenţă, dotarea acestora şi acoperirea cheltuielilor de personal şi curente cu acestea, pe cel puţin un an de zile.
Finanţarea se face sub formă de schemă de ajutor de minimis, respectiv granturi, până la maxim 200.000 euro, pentru cheltuielile necesare în vederea asigurării în fiecare localitate, îndeosebi rurală, a cel puţin unei ambulanţe dotate corespunzător.
Schema de ajutor de minimis are caracter multianual şi se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitate de prelungire până în anul 2022, în funcţie de validitatea Regulamentului Comisiei Europene în ceea ce priveşte schemele de minimis. Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2019-2022.
Sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli:
Ø achiziţia de ambulanţe şi dotarea acestora cu echipamentul medical necesar;
Ø cheltuielile cu carburanţi şi întreţinerea acestora;
Ø cheltuielile de personal (conducător auto şi personal medical);
Ø cheltuieli pentru dotarea cabinetelor medicale.
Bugetul estimat pentru întreaga perioadă este de 2,5 miliarde lei, din care 1 mld. lei în anul 2019, sub formă de credite de angajament.
Pot aplica pentru acest program medicii de familie. Numărul estimat al beneficiarilor este de circa 2800 de medici de familie, respectiv câte un beneficiar pe fiecare comună care nu dispune de ambulanţă.
Măsura privind dotarea localităților cu ambulanțe, în vederea asigurării transportului pacienților în condiții optime la unitățile medicale, este prevăzută în Programul de guvernare 2018-2020.