ALARMANT. La un bum puternic în Câmpulung, o clădire pică peste zeci de copii. Primărița Elena Lasconi a făcut marele anunț în fața aleșilor locali. Asta la finalul ședinței de Consiliu Local.
“Astea sunt urgențe! Dar așteptăm să vedem ce ne spune Ministerul Educației și Guvernul României. Pentru că avem două extreme urgențe pe Câmpulung, la capitolul Educației. Și anume, relocarea copiilor de la Grădinița Sfântul Nicolae pentru că are risc seismic 1. La un bum puternic poate să pice.
ALARMANT. La un bum puternic în Câmpulung, o clădire pică peste zeci de copii
Asta reiese din expertiza tehnică. Și relocarea copiilor din clădirea veche de la Oprea Iorgulescu. Astea sunt probleme. Avem nevoie de un minim de 2 milioane de lei. Am făcut informare și la Inspectoratul Școlar Județean Argeș.
Am cerut bani la Guvern, etc. Găsesc o soluție pentru relocarea copiilor de la Grădinița Sfântul Nicolae, la Centrul multifuncțional din curtea școlii 3 care trebuie recompartimentat. Ne mai trebuie 1 milion de lei, pentru asta. Nu găsesc soluții pentru copiii de la Oprea Iorgulescu. Decât să se învețe pe schimburi”, a declarat primărița Elena Lasconi.
“Clădirea este făcută între 1850 și 1900, la momentul acela construcțiile din cărămidă aveau var la mijloc. Temelia a fost făcută din cărămidă. Stă pe pământ. Nu există niciun centimetru de fundație, totul s-a transformat în praf. Acoperișul este din tablă pe structură de lemn. A fost reparat cum nu trebuia. La un vânt puternic, sau la o încărcătură de zăpadă poate pica peste oameni”, a declarat city managerul Câmpulungului, Ioana Marcu.
A intervenit la discuție și consilierul local de la PNL, Ionel State care a spus că este urgență la această grădiniță deoarece copiii sunt aduși de părinți aici de dimineață până seara. La această grădiniță în fiecare vară se făceau investiții și nu pe sume mici. Trebuie mers în urmă și văzut cum s-au cheltuit bani. Cine îi dă înapoi? a mai completat consilierul local.
Mi se pare un abuz, deoarece a fost clădirea declarată de risc seismic 2. Dar sunt probleme foarte mari, aici. Într-o secundă clădirea se prăbușește, a mai completat primărița Elena Lasconi.
Edilul le-a cerut aleșilor locali să facă lobby pe lângă parlamentari să primească ajutor. Mai ales că de la Consiliul Județean Argeș nu vin bani pentru investiții la Câmpulung.