Alex Copil Bătrân, celebru în Argeș, apropiatul lui Adrian Mutu, arestat înainte de nuntă. El este suspectat că ar fi vândut cocaină și ecstasy. În 2019 a mai fost arestat și ulterior, condamnat tot pentru trafic de droguri. Acesta mai este cunoscut în social media ca Alexandru Santiago. Zis şi Alex Copil Bătrân, Alexandru Mihăilescu, prieten de mulţi ani cu fostul fotbalist Adrian Mutu, a mai fost reţinut în februarie 2019, pentru trafic de droguri.
Bărbatul în vârstă de 44 de ani, pe numele lui Alexandru Mihăilescu a fost reținut de procurorii DIICOT vineri, cu o zi înainte de nuntă, după ce la locuința lui au fost făcute percheziții. Sâmbătă 9 martie 2024, când ar fi trebuit să fie mire, Alex a fost dus în fața judecătorilor de la Tribunalul Argeș cu propunerea de arestare preventivă. A primit mandat pentru 30 de zile.
Alex Copil Bătrân, celebru în Argeș, apropiatul lui Adrian Mutu, arestat înainte de nuntă
”Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 44 de ani, din Pitești, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că acesta, în mod repetat, ar fi comercializat droguri de mare risc (ecstasy și cocaină), către consumatori din municipiul Pitești.
CITEȘTE ȘI. Țineți-vă bine. Salariul uluitor al Elenei Lasconi, primărița municipiului Câmpulung Muscel
Pentru administrarea probatoriului, la data de 8 martie a.c., au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Pitești.
Pe parcursul cercetărilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 5 grame de cocaină și 96 de comprimate de MDMA.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Recunoașteți acest loc din Câmpulung Muscel? Este șocul anului 2024?
Bărbatul a fost condus la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, unde a fost audiat, iar după administrarea probatoriului, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Cum a dulcegărit primărița Elena Lasconi damele pe care le-a întâlnit pe străzile Câmpulungului
La data de 9 martie 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus față de bărbat, arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
CITEȘTE ȘI. Care sunt posturile de Poliție din Argeș ce vor intra în reparații capitale, în scurt timp
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș într-un comunicat de presă.