Jandarmii participă împreună cu alte instituţii abilitate, la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei şi conservării fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, prin măsuri specifice de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale – legea cu numărul 550 din 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române. Iată care sunt amenzile pe care le pot aplica jandarmii pentru nerespectarea legii 54 din 2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic.
AMENDĂ de la 100 lei – 500 lei – pentru distrugerea, modificarea ori degradarea panourilor informative, marcajelor, indicatoarelor, construcţiilor, împrejmuirilor sau oricăror alte amenajări aflate în perimetrul zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi zonelor indicate pentru amenzile de picnic; nedepunerea selectivă a deşeurilor de ambalaje în containerele inscripţionate corespunzător categoriei de deşeuri, în conformitate cu regulile privind colectarea selectivă.
AMENDĂ de la 200 lei – 2.000 lei – pentru aruncarea deşeurilor în alte locuri decât cele special amenajate.
AMENDĂ de la 2.000 lei – 5.000 lei – pentru aprinderea focului în alte spaţii decât în locurile special amenajate şi nesupravegherea acestuia în permanenţă.
AMENDĂ de la 100 lei – 200 lei – pentru nerespectarea orarului de desfăşurare a activităţii de picnic corespunzător zonei respective; parcarea autovehiculelor în alte zone decât cele special amenajate în acest scop; folosirea pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice a altor locuri decât cele special amenajate; folosirea produselor de igienă personală la o distanţă mai mică de 30 metri faţă de cursurile de apă; spălarea obiectelor care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic; împrăştierea pe sol a apei uzate rezultate în urma activităţii de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic ori a zonei indicate pentru activităţile de picnic sunt interzise.
AMENDĂ de la 200 lei – 400 lei – pentru hrănirea animalelor sălbatice; îndepărtarea, rănirea ori distrugerea plantelor, animalelor, rocilor sau oricăror alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit; postarea de semne şi mesaje; nepăstrarea liniştii şi deranjarea comunităţilor locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori.
AMENDĂ de la 300 lei – 3.000 lei – pentru lăsarea locului în care au desfăşurat activitatea de picnic murdar şi alterat; aruncarea de ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât cele special amenajate; nerespectarea ordinii publice şi bunelor moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
AMENDĂ de la 1.000 lei – 3.000 lei – pentru desfăşurarea de activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic sau a zonelor indicate pentru activităţile de picnic.