Amenzi uriașe. Ce nu au voie să facă angajaţii cu voucherele de vacanţă. Deși legea explică clar ce se poate face cu aceste tichete valorice, mulți români nu știu, iar asta ar putea aduce amenzi de peste 25.000 de lei pentru aceşti români.
Intenția de a modifica legea pentru ca și angajații din privat să beneficieze de vouchere de vacanță era pe masa guvernului încă din ianuarie 2022, dar din varii motive nu s-a pus la acel moment în aplicare. Dar, pe finalul anului trecut, conform unei OUG de modificare a legii existente, a fost introdus un nou articol în Legea nr. 165/2018 care înlesnește aceste beneficii și pentru angajații din mediul privat românesc.
Suma a rămas aceeași, fiind vorba de 1.450 de lei brut, ca și în anii trecuți. Inclusiv profesorii și angajații din învățământ vor primi în 2023 aceste vouchere de vacanță, având valabilitate fiind de 12 luni de la data emiterii lor. Dar, cu toate astea, au existat cazuri în care aceste vouchere, deși cu titlu nominal, au ajuns în posesia altor persoane, altele decât titularii de drept ai acestora, fie prin împrumut, fie chiar vândute către alte persoane, ceea ce contravine legislației în vigoare, și anume Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Amenzi uriașe. Ce nu au voie să facă angajaţii cu voucherele de vacanţă
În cadrul legal emis în 2018 și completat în ultimii ani este specificat clar ce nu au voie să facă angajaţii cu voucherele de vacanţă, la aliniatul 9 din articolul 24, precum și la alineatelle g și h din articolul 26, după cum urmează:
„Art24/ (9) Aceste vouchere de vacanţă pot fi utilizate pentru achiziţionarea de servicii de la operatorii economici cu activitate de turism din România, autorizaţi conform legii, care deţin structuri de primire turistice clasificate şi/sau agenţii de turism licenţiate şi care acceptă o astfel de modalitate de plată, denumite, în mod convenţional şi în înţelesul prezentei legi, unităţi afiliate.
CITEȘTE ȘI. Veste imensă pentru românii care locuiesc la curte. Primesc vouchere cu sume foarte mari
Art 26/ g) interdicţia unităţii afiliate de a plăti diferenţa în bani dintre valoarea voucherului de vacanţă şi valoarea pachetului de servicii utilizat de către titularul voucherelor de vacanţă;
h) interdicţia de a utiliza voucherul de vacanţă în alte locuri decât în unităţile afiliate.”, se arată în Legea nr. 165/2018.
Dar, ceea ce nu au înțeles unii români este că aceste vouchere de vacanță nu pot fi înstrăinate, sub nicio formă, împrumut sau vânzare către terțe persoane, în acest caz existând riscul unor amenzi de peste 25.000 de lei pentru aceşti români, măsurile fiind regăsite la capitolul contravenții și sancțiuni, la Articolul 28 din lege, după cum urmează:
CITEȘTE ȘI. Jale mare. Acești pensionari trebuie să restituie banii de pe cardul de alimente și pensia socială
„Art. 28. –
(1) Constituie contravenţie următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:
a) utilizarea biletelor de valoare în alt scop decât cel prevăzut de prezenta lege;
b) solicitarea şi/sau furnizarea de numerar în schimbul biletelor de valoare sau pentru fracţiuni din acestea;
CITEȘTE ȘI. E ceva rar, în România. Câți ani trebuie să muncești pentru o pensie de doar 1281 de lei
c) refuzul nejustificat al operatorilor economici şi unităţilor care acceptă bilete de valoare de furnizare a bunurilor sau serviciilor. Refuzul este justificat dacă există bănuieli întemeiate privind autenticitatea biletelor de valoare, identitatea dintre titularul biletelor de valoare şi beneficiarul acestora;
d) diminuarea valorii nominale a biletelor de valoare acordate angajaţilor;
e) emiterea de bilete de valoare cu alte valori nominale decât cele prevăzute de prezenta lege;
f) emiterea de bilete de valoare de către alte entităţi decât cele prevăzute la art. 5 alin. (1);
g) comercializarea biletelor de valoare contra unei fracţiuni de preţ sau a altor bunuri/servicii decât cele stabilite prin prezenta lege;
CITEȘTE ȘI. Anunț super important pentru toți pensionarii din România. Ce le transmite seniorilor Casa Națională de Pensii
h) comercializarea de către salariaţi şi/sau de către unităţile prevăzute la art. 11 alin. (2) şi (3) a tichetelor de masă contra unor produse, altele decât cele alimentare;
Modificări (1)
i) utilizarea de către salariaţi a unui număr de tichete de masă mai mare decât numărul de zile lucrate.”, se arată în lege.
Concluzia este să aveți mare grijă dacă luați decizia fie să vindeți voucherele, fie să le folosiți în alte scopuri. Există riscul unor amenzi de peste 25.000 de lei și chiar incidență penală. Așa că, mare grijă!