15 august – „Adormirea Maicii Domnului” – zi de sărbătoare legală și pentru salariații din sectorul public, ziua de 16 august 2019 stabilită ca zi liberă.
Conform dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din Codul Muncii, republicat, ziua de 15 august -„Adormirea Maicii Domnului” este declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Acordarea zilei libere se face de către angajator, conform art.139 alin (2) din actul normativ menționat anterior.
Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie conform art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul Muncii, republicat. În acest sens, inspectorii de muncă cu atribuţii în domeniul relaţiilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş pot aplica sancţiuni angajatorilor sub formă de amendă de la 5.000 la 10.000 lei.
Dispoziţiile articolului menţionat reprezintă regula, excepţia este enunţată la art. 140 şi art. 141 din acelaşi act normativ care prevede că, acestea nu se aplică în unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică precum şi în cele în care activitatea nu poate fi întreruptă, ea având un caracter continuu, de permanenţă.
Astfel, în unităţile sanitare şi de alimentaţie publică se pot stabili programe de lucru adecvate în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, a aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate.
Acestor categorii de salariaţi care prestează activitate în zilele de sărbătoare legală, li se va asigura compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile conform prevederilor art. 142 alin. (1) din Codul Muncii, republicat. Dacă din motive justificate nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază ca soluţie alternativă, de un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Prin negociere colectivă sau/şi individuală se pot stabilii şi soluţii mai favorabile pentru salariaţii aflaţi în situaţiile la care se referă art. 140 şi art. 141 din Codul Muncii, republicat.
Prin H.G nr.557/2019 pentru salariații din sectorul public, ziua de 16 august 2019 se stabilește ca zi liberă. Pentru recuperarea zilei de muncă stabilite ca zi liberă potrivit alin. (1), instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpu