4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Analizele confirmă, apa din Muscel este potabilă!

Alte Știri

Prin apă potabilă se înțelege apa destinată consumului uman. Aceasta poate fi:

  • orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și indiferent dacă este furnizată prin rețea de distribuție, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;
  • toate tipurile de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanțelor destinate consumului uman .

Vă transmitem mai jos rezultatele analizelor la plecarea din Staţia de Tratare Calea Pietroasă şi din două puncte ale reţelei de distribuţie (mal stâng-mal drept):    

 1.Tip probă: apă potabilă

Client: S.C. EDILUL CGA S.A.

Loc de prelevare: Plecare Staţia de Tratare Calea Pietroasă

Data executării: 18.08.2020

Proba prelevată conform SR ISO 5667-5/1998 şi ISO 19458/2006 (E)

Observaţii: apa se încadrează în valorile admise, conform Legii calităţii apei nr. 458/2002 cu completările ulterioare

pH: (valoare admisă: 6,5-9,5 unităţi de pH), valoare obţinută: 7,2

Turbiditate: (valoare admisă: < 5 FNU), valoare obţinută: 2,40 FNU

Amoniu (NH4+): (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,03 mg/l

Azotaţi (NO3) (valoare admisă: 50 mg/l), valoare obţinută: 1,12 mg/l

Azotiţi (NO2) (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,01mg/l

Clor rezidual (Cl2) liber (valoare admisă: 0,1-0,5 mg/l), valoare obţinută: 0,5 mg/l

Duritate totală (valoare admisă: 5 grade germane), valoare obţinută: 1,81

Din punct de vedere microbiologic, apa este conformă.
 2. Tip probă: apă potabilă

Client: S.C. EDILUL CGA S.A.

Loc de prelevare: str. Gruiului (mal drept)

Data executării: 18.08.2020

Proba prelevată conform SR ISO 5667-5/1998 şi ISO 19458/2006 (E)

Observaţii: apa se încadrează în valorile admise, conform Legii calităţii apei nr. 458/2002 cu completările ulterioare

pH: (valoare admisă: 6,5-9,5 unităţi de pH), valoare obţinută: 7,1

Turbiditate: (valoare admisă: < 5 FNU), valoare obţinută: 2,80 FNU

Amoniu (NH4+): (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,03 mg/l   

Azotaţi (NO3) (valoare admisă: 50 mg/l), valoare obţinută: 1,32 mg/l

Azotiţi (NO2) (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,01 mg/l 

Clor rezidual (Cl2) liber (valoare admisă: 0,1-0,5 mg/l), valoare obţinută: 0,35 mg/l

Duritate totală (valoare admisă: 5 grade germane), valoare obţinută: 1,74

Din punct de vedere microbiologic, apa este conformă.
3.Tip probă: apă potabilă

Client: S.C. EDILUL CGA S.A.

Loc de prelevare: str.Marasti (mal stâng)

Data executării: 18.08.2020

Proba prelevată conform SR ISO 5667-5/1998 şi ISO 19458/2006 (E)

Observaţii: apa se încadrează în valorile admise, conform Legii calităţii apei nr. 458/2002 cu completările ulterioare

pH: (valoare admisă: 6,5-9,5 unităţi de pH), valoare obţinută: 7,2

Turbiditate: (valoare admisă: < 5 FNU), valoare obţinută: 2,60 FNU

Amoniu (NH4+): (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,02 mg/l   

Azotaţi (NO3) (valoare admisă: 50 mg/l), valoare obţinută: 1,10 mg/l

Azotiţi (NO2) (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,01 mg/l 

Clor rezidual (Cl2) liber (valoare admisă: 0,1-0,5 mg/l), valoare obţinută: 0,20 mg/l

Duritate totală (valoare admisă: 5 grade germane), valoare obţinută: 1,80

Din punct de vedere microbiologic, apa este conformă.
Elaborat, Şef Laborator, ing. Laura Pepenel

Director General, ing. Mihail Vasilescu

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie