Angajată din primăria Câmpulung, în lacrimi după ce primărița Lasconi…A fost un moment emoționat chiar și pentru noi, jurnaliștii prezenți în sala de ședințe. Inițial am fost chemați la un eveniment glorios al anului 2022, putem spune. S-a semnat primul contract de 1 milion de euro pentru o investiție din fonduri europene în lămpile de iluminat din Câmpulung.
Primarul Elena Lasconi alături de reprezentantul din partea firmei care a câștigat licitația au stat la pupitru și au prezentat proiectul.
După care edilul s-a ridicat și s-a îndreptat către angajatul primăriei care se ocupă de achiziții publice, Daniela Buzescu și a luat-o în brațe. A ținut în mod expres să îi mulțumească pentru rezistența fizică și psihică pe care a avut-o pentru că această licitație a fost contestată timp de un an de zile.
,,Mulțumesc echipei din spate care vreau să fie în față. Vreau să o pup pe Daniela, a fost sufletul acestui proiect, vreau să știe toată lumea, a dus bibliorafturi întregi pentru contestații, te-ai implicat, ești un angajat model, faci asta din tot sufletul”, a spus Elena Lasconi.
La rândul său, Daniela Buzescu a asigurat edilul că așa va munci pe brânci și pentru implementarea acestui proiect dar și pentru alte licitații.