Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a primit o ofertă de locuri de muncă vacante pentru sectorul agricol din Spania, pentru care va organiza la sfârșitul lunii ianuarie 2016 o selecţie. Aceasta va avea loc în data de 27 ianuarie 2016, în Craiova, județul Dolj, la sediul Centrului Multifuncțional, strada Târgului, nr.26, începând cu ora 09:00. Angajatorul spaniol oferă 800 de locuri de muncă pentru recoltarea de căpşuni. Durata contractului de muncă este de 3 luni, timpul de lucru fiind de 39 de ore pe săptămână, iar salariul oferit este de 40 euro brut pe zi. Angajatorul solicită persoane apte de muncă pentru culesul căpşunilor, numai femei, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani. Persoanele interesate se pot înregistra la A.J.O.F.M Argeş cu un dosar care să cuprindă: copie carte de identitate, cazier judiciar, adeverinţă de la medicul de familie (cu menţiunea: clinic sănătos – apt pentru muncă), Curriculum Vitae întocmit în limba română. Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa la A.J.O.F.M Argeş, compartimentul EURES, telefon 0248.222.415.