Ansamblul Bărăţiei din Câmpulung atestă existenţa unui Cor Gotic. Prezenţa unor console de piatră cioplite lucrate în stilul gotic tardiv, dovedind preexistenţa unei bolţi cu nervuri precum şi documentele, printre care descrierile episcopului catolic Baksic din mijlocul veacului al XVII-lea, indicau o vechime mai mare.
Cercetările arheologice efectuate au confirmat această ipoteză şi au dovedit că monumentul actual este de fapt corul unei biserici mai mari dispărută, prelungită spre vest cu o navă ale cărei fundaţii au fost scoase acum la iveală şi puse în evidenţă prin coborârea nivelului curţii. Săpăturile făcute în interior au mai descoperit sub pardoseala din secolul al XVII-lea, temeliile unui al doilea cor, mai vechi, ţesute cu fundaţiile navei, dovedind prezenţa unei biserici anterioare corului gotic, putând deci fi pusă în legătură cu piatra de mormânt a Comitelui Laurenţiu şi datând ca atare înainte de anul 1300.
Această piatră, azi tocită si aşezată ca treaptă la altarul bisericii “Sfântul Iacov” are o inscripţie latinească de cea mai mare însemnătate, care sună astfel pe româneşte: “Aici s-a îngropat comitele Laurentiu de Câmpulung, de pioasă pomenire Anul Domnului 1300“. Acest Laurentiu era comitele, adică mai marele saşilor din Câmpulung în 1300. A fost, aşadar, îngropat tot la “Sfântul Iacov”, care era biserica de mir a oraşului. Dacă aceasta era construită deja la 1300, înseamnă că este anterioară morţii comitelui, deci este “în ciuda tuturor refacerilor şi transformărilor suferite, singura biserică datând, măcar în parte, din secolul al XIII-lea, cunoscută dincoace de Carpaţi”.
Documentele păstrate după restaurare
Lucrările de restaurare au urmărit valorificarea datelor obţinute prin cercetări. Pardoseala corului şi nivelul terenului în dreptul fostei nave au fost coborâte până la nivelul de călcare din veacul al XVII-lea precizate prin fragmentele de cărămizi pavimentate descoperite, iar fundaţiile corului mai vechi au fost marcate în pardoseala nouă. Arhitectura gotică a corului a fost subliniată prin degajarea arcului triumfal dintre cor şi navă ce fusese astupat cu zidărie, odată cu dărâmarea navei şi prin trasarea conturului bolţii dispărute în tencuiala pereţilor. Ferestrele au fost readuse la dimensiunile lor şi completate cu colonete şi timpane de piatră, ultimele tratate schematic neputându-se cunoaşte formele lor autentice.
Portalul din faţada de sud a fost eliberat prin dărâmarea clădirilor noi aşezate în faţă, iar în sacristia dinspre nord a fost refăcută bolta, degajată vechea pardoseală şi redeschisă uşa spre altar ce fusese închisă cu zidărie. Mai trebuie menţionate aspectele, că în cadrul lucrărilor de restaurare a bisericii, punerea în valoarea a pietrei de mormânt din anul 1300 expusă pe un soclu de zidărie şi a celorlalte trei lespezi din veacul al XVIII-lea descoperite prin săpături. Principalele blocuri de piatră recuperate, printre care o cheie de boltă şi un stâlp cu inscripţia purtând numele parohului menţionat de episcopul Baksic şi anul 1648, au fost expuse în interior, iar unele fragmente de ancadramente din piatră sculptată neidentificate au fost încastrate în zidăria faţadei.
Turnul clopotniţă al Bărăţiei
Turnul clopotniţă, înainte de restaurare, înglobat pe trei laturi de clădiri mai noi, era socotit ca fiind singurul element semnificativ al ansamblului. Construit în anul 1730 pe locul unui turn mai vechi, cu o interesantă decoraţie ceramică şi picturală exterioară foarte vizibilă încă în fotografiile şi acuarelele pictorului Szatmary din anul 1860, a fost supraînălţat la sfârşitul veacului al XIX-lea, cu un etaj pentru ceasuri cu acoperiş piramidal înlăturând interesantul acoperiş cu şindrilă cunoscut din tablourile lui Szatmary şi Grigorescu. Astăzi, turnul este degajat prin dărâmarea clădirilor noi care îi ascundeau faţadele. Părţile superioare, care îi dau monumentului o siluetă caracteristică intrată în obişnuinţa locuitorilor.
Prima atestare a Câmpulungului este la 1300
Nu există istoric al începuturilor de stat ale Ţării Româneşti care să nu pomenească numele Câmpulungului, iar, în legătură cu acest oraş, nu s-au putut vreodată aminti începuturile sale fără a rosti numele lui Basarab I, al mânăstirii Negru Vodă, al Cloasterului şi al Bărăţiei catolice. Într- adevăr, istoria acestor monumente este strâns legată de istoria Tării Româneşti. Prima atestare documentară a orasului Câmpulung este la 1300, anul când a încetat din viată Comitele de Câmpulung Laurencius de Longo Campo.
Din descrierea episcopului Baksic, biserica apare astfel:
“Am vizitat… biserica, ce este închinată Sfântului Iacov cel mare, Apostolul. Este lungă de 35 de paşi şi lată de 9. Au fost trei altare, două erau stricate iar singurul mare stă întreg, unde se slujeşte în cele din faţă, cu o imagine (icoană) pe care a dat-o un călugăr ortodox, de puţină vreme”. În privinta vitraliului, care îl înfăţişează pe sfântul Apostol Iacob, originalul se află în biserica din Piteşti, şi doar o copie (executată în anul 1999) există la Câmpulung.
Această piatră, azi tocită si asezată ca treaptă la altarul bisericii “Sfântul Iacov” are o inscriptie latinească de cea mai mare însemnătate, care sună astfel pe româneste: “Aici s-a îngropat comitele Laurentiu de Câmpulung, de pioasă pomenire Anul Domnului 1300”. Acest Laurentiu era comitele, adică mai marele sasilor din Câmpulung în 1300. A fost, asadar, îngropat tot la “Sfântul Iacov”, care era biserica de mir a orasului. Dacă aceasta era construită deja la 1300, înseamnă că este anterioară mortii comitelui; deci este “în ciuda tuturor refacerilor si transformărilor suferite, singura biserică datând, măcar în parte, din secolul al XIII lea, cunoscută dincoace de Carpati”.
Clopotniţa Bărăţiei
Actuala clopotniţă de la Bărăţie se ştie că a fost clădită din zid de către Nicolaus Wolf în anul 1730. Putem crede că a fost arsă de turci în secolul al XVIII-lea. Cum arăta clopotniţa Bărăţiei acum aproape un secol, aflăm din fotografia şi din cromolitografia făcute de Carol Popp de Szatmary în anul 1869. Pe atunci clopotniţa avea proporţii frumoase (fără adaosul ceasornicului) şi era zugrăvită. Acum ar fi necesară restaurarea sa. Nicolae Grigorescu ne-a lăsat tablouri înfăţişând clopotniţa Bărăţiei cu prăvăliile vecine. Nicolae Iorga scria că la intrarea clopotniţei era zugrăvit sfântul Nicolae în odăjdii de episcop catolic, având însă o inscripţie slavonă. Cu puţin înainte, încă pe vremea comuniştilor, Sfatul Popular a silit parohia să văruiască clopotniţa, fără ca aceasta să fi primit aprobarea Direcţiei Monumentelor Istorice. Cercetări sub tencuiala nouă ar putea aduce această icoană la lumină. Vechimea şi arhitectura casei cu foişor (casa parohială) ne îngăduie a o pune în relaţie cu informaţia parvenită tot de la Baksic, în anul 1640, că, sub Matei Basarab, care ajutase pe catolici pentru a-i izgoni pe luterani, preotul franciscan locuia deja în casa foştilor preoţi luterani.
