0.2 C
Campulung Muscel
joi, 21 noiembrie, 2024

Antoine Doucerain s-a întâlnit cu reprezentanții administrației publice locale și județene

Alte Știri

Marți, 24 aprilie, la sediul Automobile Dacia Renault a avut loc o întrevedere între conducerea companiei auto și reprezentanții administrației publice locale și județene, respectiv președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, senatorul de Argeș Șerban Valeca, primarul municipiului Pitești, Cornel Ionică, și primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu.

Întâlnirea a fost prilejuită de schimbarea conducerii Automobile Dacia, începând cu data 1 mai fiind desemnat Antoine Doucerain în funcţia de director general al Automobile Dacia şi al Groupe Renault România, în locul lui Yves Caracatzanis, care va prelua o altă funcţie în cadrul Groupe Renault, după doi ani la conducerea Renault România.

Președintele Consiliului Județean Argeș i-a înmânat lui Yves Caracatzanis, în semn de apreciere pentru excelenta colaborare, simbolul județului Argeș – Trofeul ”Omul de Fier”, precum și monografia județului Argeș, și i-a urat noului director general, Antoine Doucerain, bun venit în județul nostru, asigurându-l de aceeași colaborare și deschidere din partea administrației județene.

Ultimele Știri

Consiliul Județean Argeș a achiziționat 45 de microbuze electrice școlare

Consiliul Județean Argeș a achiziționat 45 de microbuze electrice școlare. Primele cinci microbuze școlare au ajuns în școli. Educația...

Alte știri din aceeași categorie