Au fost publicate rezultatele examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2022, înainte de contestații.
Argeş: 35% dintre candidaţi au promovat bacalaureatul!
Rata de promovare înregistrată în județul Argeș la sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2022 este de 35,01 %.
Dintr-un total 1115 candidați înscriși, au fost declarați promovați 321.
Precizăm faptul că media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în acestă categorie și candidații eliminați.
„Rezultatele înainte de contestaţii au fost afișate astăzi, 31 august, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, în intervalul orar 12,00-18,00. În cazul formulării și transmiterii în sistem electronic a contestțiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit inclusiv o declarație tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1-3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie”, a transmis inspectorul general al ISJ Argeş, Dumitru Tudosoiu.