Holcim România a inițiat un program național de siguranță rutieră prin care își propune conștientizarea importanței unei conduite adecvate în trafic pe întreg parcursul lanțului de aprovizionare. Programul, ce are o durată de implementare de trei ani de zile, cuprinde o serie de proiecte valoroase ce au ca obiectiv principal reducerea pierderilor de vieți omenești și a numărului de incidente critice pe străzile din România. La nivel mondial, în fiecare an, accidentele rutiere iau viețile a peste 1,3 milioane de oameni și rănesc 20 – 25 milioane de persoane, rănile cauzate de aceste accidente fiind principala cauză a morții persoanelor între 15 și 29 de ani. Statistic vorbind, România ocupă primul loc la nivelul Uniunii Europene ca număr al deceselor în traficul rutier și al doilea loc la nivelul Europei, după Rusia. Pe străzile din România, la fiecare patru ore, o persoană își pierde viața. Aceste statistici au determinat grupul LafargeHolcim să lanseze un program de siguranță rutieră ce va fi implementat și în România printr-o serie de proiecte care și-au dovedit eficacitatea în domeniul îmbunătățirii siguranței rutiere prin cercetări extinse în mediul academic și în cadrul organizațiilor.
Programul național de siguranță rutieră lansat de Holcim în România va cuprinde patru direcții principale de acțiune ce se vor desfășura concomitent și în care compania a investit peste 100.000 euro:
- Un program de educație și implicare în rândul comunităților locale
- Un program de conștientizare și instruire a firmelor care efectuează servicii de transport pentru compania noastră
- O serie de focus group-uri pentru șoferii profesioniști și
- Un program integrat de management al cursei.
Ca parte a proiectului dedicat comunităților locale, Holcim România a introdus, începând din această toamnă, în 12 școli din patru județe din țară (Argeș, Bihor, Cluj și Dâmbovița), proiectul educațional Drum sigur – ABCdar rutier. Proiectul este dezvoltat pe baza programei de educație rutieră elaborată în 2015 de Ministerul Educației și Cercetării Științifice și ajută elevii din ciclul primar să înțeleagă regulile de circulație și modul în care pot preveni accidentele rutiere. Prin activități practice și jocuri interactive, 550 elevi învață ce înseamnă deplasarea sigură pe drumurile publice, respectarea regulilor de circulație și adoptarea unei atitudini preventive.
Comunicarea importanței siguranței rutiere se va face și direct către echipa de management a flotelor care efectuează servicii de transport pentru Holcim, printr-un program de instruire ce își propune să agreeze de comun acord standarde de siguranță rutieră între Holcim și firmele de transport partenere, pornind de la statisticile cu privire la incidentele rutiere furnizate de Organizația Mondială a Sănătății.
Acestea arată că 80% din accidentele rutiere se petrec din cauza comportamentului neadecvat la volan și o modalitate foarte bună de acțiune este stabilirea de parteneriate sustenabile – prin intermediul acestor ședințe de instruire – cu firmele de transport. În cadrul acestui modul sunt vizați pentru instruire toți contractorii (firme de transport) din toate diviziile Holcim: ciment, betoane, agregate, materii prime, combustibili alternativi.
Cel de-al treilea proiect parte a programului de siguranță rutieră este desfășurarea de focus group-uri pentru 550 de șoferi profesioniști (angajați ai firmelor care efectuează transporturi pentru Holcim), cu scopul de a genera implicare din partea comunității lor pentru conștientizarea importanței siguranței rutiere. Ulterior, concluziile sunt procesate în cadrul echipei Holcim de Siguranță și Sănătate în Muncă și vor fi implementate la nivelul acestor companii de flote.
Prin proiectul de Management al Cursei, cea de-a patra direcție integrată în programul de siguranță rutieră, compania își propune să implementeze, într-un mod sustenabil, o serie de instrumente viabile de monitorizare ce permit un management eficient de gestionare și diminuare a accidentelor rutiere ce pot surveni în cadrul lanțului nostru de aprovizionare.
”Holcim România urmărește în permanență îmbunătăţirea și dezvoltarea standardelor și a culturii Sănătății și Securității în Muncă printre angajații săi. Acest lucru vine să sprijine viziunea noastră de “Zero accidente de muncă” în toate procesele și activitățile noastre. Una dintre preocupările noastre majore vizează respectarea normelor rutiere și ne dorim ca prin acest program de siguranță rutieră să contribuim la scăderea numărul accidentelor fatale și a incidentelor critice. Putem face asta doar prin schimbarea mentalității șoferilor și creșterea conștientizării în rândul lor cu privire la riscurile întâlnite în trafic”, a declarat François Petry, Director General Holcim România.