-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Argeș: Prima ședință a Consiliului Județean în sediul reabilitat!

Alte Știri

Argeș: Prima ședință a Consiliului Județean în sediul reabilitat! Miercuri, 31 ianuarie 2024, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Argeș. Aceasta a fost condusă de vicepreședintele Marius Nicolaescu, alături de vicepreședintele Adrian-Dumitru Bughiu.

A fost prima reuniune de plen, cu prezență fizică și în sistem on-line, desfășurată în noua sală din clădirea recent renovată în care își are sediul Consiliul Județean Argeș.

Marius Nicolaescu: ”Vreau să precizez că și anul acesta vor fi finalizate mai multe proiecte pe fonduri europene”

“Mă bucur să ne reîntâlnim astăzi în noua sală, în noua clădire pe care am reușit să o reabilităm. Cu această ocazie, vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, consilierilor județeni, și aparatului tehnic al Consiliului Județean pentru că ați făcut posibilă implementarea unui asemenea proiect complex.

Argeș: Prima ședință a Consiliului Județean în sediul reabilitat!

La fel ca și în cazul tuturor celorlalte proiecte derulate de instituția noastră. Sper ca împreună să avem în continuare numai rezultate bune. Vreau să precizez că și anul acesta vor fi finalizate mai multe proiecte pe fonduri europene.

Totodată, ne pregătim să accesăm proiecte noi în exercițiul financiar european 2021-2027. Avem ca prioritate modernizarea drumurilor județene, unde ne propunem să aplicăm pentru reabilitarea unor tronsoane importante de drum județean.

După cum știți, la începutul acestui an s-au finalizat lucrările la DJ 503, în lungime de 42 de kilometri, cel mai mare proiect din Regiunea Sud-Muntenia. Iar anul trecut am dat în folosință DJ 504, modernizat tot prin fonduri europene.” – a declarat vicepreședintele C.J. Argeș, Marius Nicolaescu.

Adrian Bughiu: ”Numai împreună putem duce la capăt obiectivele pe care ni le-am propus și pe care ni le-am asumat în fața argeșenilor”

“Eu pot să vă asigur că noi, echipa de conducere, și aparatul tehnic al Consiliului Județean suntem de cea mai bună credință atunci când vine vorba de proiecte și investiții care să ducă la dezvoltarea județului din toate punctele de vedere.

Vă invităm și pe dumneavoastră, stimați colegi consilieri județeni, să fiți alături de noi în continuare. Numai împreună putem duce la capăt obiectivele pe care ni le-am propus și pe care ni le-am asumat în fața argeșenilor.” – a declarat vicepreședintele C.J. Argeș, Adrian-Dumitru Bughiu. 

Un nou consilier județean a depus jurământul

Ședința ordinară a debutat cu depunerea jurământului de către noul consilier județean, Andrei Ionuț, din partea Partidului Social Democrat.

Acesta a preluat funcția în locul fostului consilier județean Viorel Cătălin Mîndroc, care și-a depus demisia înainte de expirarea duratei normale a mandatului.

Noul consilier județean, Andrei Ionuț, va face parte din comisia de specialitate K5 – COMISIA JURIDICĂ, ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ din cadrul Consiliului Județean Argeș.

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare au fost, în total, 41 de proiecte supuse aprobării. Proiectele de hotărâre pot fi consultate pe site-ul Consiliului Județean Argeș în secțiunea Activitate / Ședințe. 

Citește și: Proiectul de buget al comunei Schitu Golești pe anul 2024 a intrat în dezbatere publică. 56% este pentru dezvoltare

Se vor putea deconta abonamente pentru transportul elevilor care sunt școlarizați în altă localitate

Începând de astăzi, se vor putea deconta abonamente pentru transportul elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu, pentru anul școlar 2023-2024.  Acest demers a fost întârziat până acum din cauza normelor legislative.

“În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean din data de 31.01.2024 s-a aprobat valoarea unitară medie la nivel național de 0,37 lei/km aferentă sumei forfetare lunare. Valoarea a fost stabilită și avizată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

Cum am primit răspunsul am și introdus proiectul pe ordinea de zi, tocmai pentru a urgenta lucrurile. Iar elevii și transportatorii să își poată recupera banii, sperăm inclusiv retroactiv” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Decontarea sumelor forfetare se face de către Ministerul Educației, prin Inspectoratele Școlare și școli.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie