3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Argeşeni reţinuţi pentru trafic de influenţă şi cumpărare de influență!

Alte Știri

Argeşeni reţinuţi pentru trafic de influenţă şi cumpărare de influență!

Persoană reținută pentru trafic de influență după ce a pretins și primit sume mari de bani pentru presupuse intervenții pe lângă funcționari publici.

Ca  urmare a cercetărilor efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, acesta a dispus reținerea pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, a inculpatei P.G. pentru săvârșirea  infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

De  asemenea, în cadrul acestui dosar, sunt efectuate cercetări şi față de inculpata P.M., tot pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, precum și faţă de inculpaţii M.I.R., A.F., B.V. şi R.E pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. Pentru toţi cei cinci inculpaţi a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

În fapt, în cursul acestui an, inculpata P.G., sub pretextul că are influență asupra funcționarilor din cadrul SPCRPCIV Argeș, a pretins de la inculpații  M.I.R., A.F., B.V. cât şi de la o altă persoană, diferite sume de bani (1200 euro, 1000 euro, 2000 lei şi respectiv 300 euro), dintre care o parte au fost și primite, cu promisiunea că îi poate programa la susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere și, respectiv, că poate interveni pe lângă funcționari pentru promovarea probei respective.

De asemenea, inculpata P.G. a pretins și primit de la inculpata R.E. suma de 15.000 lei promițându-i că, prin intermediul unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş (D.G.A.S.P.C. Argeș – instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Argeș) şi a unui consilier județean, va determina membrii comisiei însărcinați cu organizarea concursului din data de 12.06.2018 pentru ocuparea postului contractual vacant pe durată nedeterminată de asistent generalist debutant la Centrul de Copii Sf. Andrei Pitești, să o promoveze la acest concurs.

Tot în cursul anului 2018, inculpata  P.M., a pretins și primit suma de 750 de euro (în două tranșe de câte 500, respectiv 250 euro), de la inculpatul M.I.R., spunându-i că are influență asupra funcționarilor din cadrul SPCRPCIV Argeș în scopul de a-i determina pe aceștia să îl promoveze la proba practică susținută la data de 15.05.2018 în vederea obținerii permisului de conducere.

În cauză, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş au beneficiat de sprijinul Serviciului Special din cadrul DGA și DOS – B.O.S. Pitești.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie