Argeșul pe primul loc! 17 microbuze școlare vor ajunge în comunele din județ. Președintele Ion Mînzînă a semnat contractul de finanțare.
Președintele Consiliul Județean Argeș, Ion Mînzînă, a semnat, luni, 22 aprilie 2024, contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a 17 microbuze electrice școlare. De asemenea vor fi achiziționate și 17 stații de încărcare pentru microbuze. Achiziția se realizează prin intermediul Programului Administrației Fondului –Mediu. Valoarea proiectului este de 25.000.000 lei.
Argeșul pe primul loc! 17 microbuze școlare vor ajunge în comunele din județ. Președintele Ion Mînzînă a semnat contractul de finanțare
Microbuzele vor ajunge la elevii de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Marina” Curtea de Argeș. Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești. Precum și în comunele Vulturești, Căldăraru, Poiana Lacului, Bogați, Sălătrucu. Buzoești, Băbana, Bascov, Davidești, Popești. Mărăcineni, Vedea, Nucșoara, Stâlpeni și Dârmănești.
Ion Mînzînă: ”Foarte mulți elevi vor beneficia de microbuze moderne”
„Este încă un pas important pentru modernizarea infrastructurii școlare. Prin accesarea acestor finanțări foarte mulți elevi vor beneficia de microbuze moderne, prietenoase cu mediul.
Astfel, facilităm accesul la educație și asigurarea unor șanse egale de dezvoltare pentru toți copiii din județ”, Ion Mînzînă, președinte Consiliului Județean Argeș.
CITEȘTE ȘI: Ion Mînzînă: Din această lună, argeșenii și nu numai, se vor bucura de modernizarea unui drum foarte tranzitat din Argeș
Pentru alte 25 de microbuze s-a semnat deja contractul de furnizare
Acest proiect se alătură celui depus de Consiliul Județean Argeș, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență. Program ce a vizat achiziția a 25 de microbuze electrice pentru care s-a semnat deja contractul de furnizare.
CITEȘTE ȘI: Procedurile pentru construirea Laboratorului de radioterapie sunt în derulare
Aceste microbuze vor ajunge la școli până la sfârșitul lunii noiembrie.
Este vorba de localitățile: Leordeni, Micești, Mihăești, Schitu Golești, Stoenești. Călinești, Berevoești, Cetățeni, Cocu, Hârtiești, Țițești. Ungheni, Valea Mare Pravăț, Mălureni, Aninoasa, Albeștii de Argeș. Bughea de Jos, Corbeni, Drăganu, Dragoslavele, Lerești, Merișani, Mușătești, Tigveni și Bughea de Sus.
CITEȘTE ȘI: Argeș. Câți kilometri de drumuri județene s-au asfaltat în ultimii trei ani!
În plus, în comunele Vlădești, Coșești și Priboieni a ajuns deja câte un microbuz școlar cu combustie internă.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.