0.2 C
Campulung Muscel
joi, 21 noiembrie, 2024

Argeșul pe primul loc! Rețea de canalizare inaugurată la Șuici!

Alte Știri

Argeșul pe primul loc! Rețea de canalizare inaugurată la Șuici!

Vicepreședinții Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, au fost prezenți astăzi la Șuici.

Cei doi au fost alături de deputatul Simona Bucura Oprescu, președintele Comisiei de Administrație Publică din Camera Deputaților, la Șuici.

Primarul Constantin Iatagan a inaugurat noua rețea de canalizare.

Investiția, realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 1, se ridică la 7,8 milioane de lei.

Este echivalentul bugetului comunei pe 15 ani. Cofinanțarea CJ Argeș a fost de 100.000 de lei.

“Este o zi foarte importantă pentru noi prin punerea acestui obiectiv în funcțiune beneficiază 400 de gospodării din satele Șuici și Rudeni.

Rețeaua are o lungime de 18 km, o conductă de refulare de aproximativ 2,9 km și 12 stații de pompare.

Acestea nu sunt singurele proiecte. Pe PNDL 1 am avut două proiecte – 20 de km de rețea de alimentare cu apă în trei sate, încă din 2016, și această rețea de canalizare.

Pe PNDL 2 am avut modernizarea școlii primare din Rudeni și alimentarea cu apă în Valea Calului.

Pe Anghel Saligny avem două proiecte aprobate.

-extinderea sistemului de canalizare în satele Paltenu, Păuleni, Ianculești și cătunul Moșteni,

-modernizarea unei rețele de drumuri comunale și vicinale în lungime de aproximativ 11 km în Șuici și Rudeni”,  Constantin Iatagan, primar Șuici.

Argeșul pe primul loc! Rețea de canalizare inaugurată la Șuici!

Un primar campion la atragerea de fonduri naționale și guvernamentale

“La Șuici, la poarta Făgărașului, sunteți cel mai iubit dintre cetățeni pentru că ați reușit de fiecare dată ca locutorii din comună să găsească un om chibzuit.

Un om echilibrat și deschis, dar și un primar campion la atragerea de fonduri naționale și guvernamentale.

Noi suntem la inaugurarea unei rețele de canalizare. Cred că, în momentul când veți finaliza și programul Anghel Saligny, veți avea alimentare cu apă, canalizare și asfalt în toate localitățile.

Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu aveați o echipă puternică aici, la Șuici.

O echipă puternică la Consiliul Județean, care a dublat în ultimii doi ani alocările pentru comuna dumneavoastră. Aveți o echipă puternică și de parlamentari.

Nu ar fi existat astăzi aceste proiecte pe programul Anghel Saligny dacă nu am fi trecut proiectul de lege. Pentru că partidele din opoziție ar fi dorit ca administrațiile locale să nu mai beneficieze de fonduri guvernamentale pentru investițiile în infrastructură” – Simona Bucura Oprescu, deputat de Argeș.

Marius Nicolaescu: Consiliul Județean va realiza modernizarea drumului până la limita județului Vâlcea

“Comuna Șuici este, la momentul de față, o localitate cum ar trebui să fie toate localitățile din România.

Să ofere condiții decente de viață. Săptămâna viitoare domnul primar va semna contractul de canalizare pentru satul Ianculești, pe Anghel Saligny.

Tot în acest sat, după ce va fi realizată canalizarea, Consiliul Județean va realiza modernizarea drumului până la limita județului Vâlcea.

Știu că sunt mulți care ne cer să asfaltăm mai repede, dar nu putem turna covorul asfaltic până nu avem canalizare.

Mai avem prevăzută, din bugetul propriu al Consiliului Județean, asfaltarea drumului în satul Șuici către Cicănești.

Iar la acestea se mai adaugă o listă lungă de cofinanțări de la CJ Argeș pentru mai multe investiții realizate.

Iată, așadar, ce înseamnă colaborarea” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Adrian Bughiu: Rețeta succesului într-o comunitate: echipa!

“S-a vorbit foarte mult aici despre echipă și acesta este rețeta succesului într-o comunitate: echipa!

Nu pot decât să vă felicit pe dumneavoastră, echipa de consilieri locali și pe cei care au pus umărul din punct de vedere tehnic pentru acest proiect” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Oficialii au vizitat ulterior și stația de epurare care a fost realizată pe AFIR, cu 2,5 milioane de euro, în cadrul unui proiect integrat cu cinci obiective.

A fost dată în folosință în 2013 și este dimensionată pentru toată comuna. Și extinderea rețelei de canalizare dată în folosință astăzi va fi branșată la această stație. Așa cum se va întâmpla și cu rețeaua de canalizare din satele Paltenu, Păuleni, Ianculești și cătunul Moșteni, care va fi realizată pe Anghel Saligny.

În 2021, Consiliul Județean Argeș a alocat fonduri în valoare de 381.000 lei pentru mai multe proiecte în infrastructură. Atât investiții directe, cât și cofinanțări.

Anul trecut, valoarea fondurilor alocate în investiții pentru Șuici a fost de 504.000 lei, iar anul aceasta, alocarea este de 700.000 lei.

Citește și: Peste 100.000 de profesori intră, de luni, în grevă generală pentru mărirea salariilor

Citește și: Șeful Dacia: Vom fi nevoiți să închidem uzinele de la Mioveni!

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie