-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Argeșul pe primul loc. Sesiunea Națională de Comunicări Științifice, găzduită de județul Argeș!

Alte Știri

Argeșul pe primul loc. Sesiunea Națională de Comunicări Științifice, găzduită de județul Argeș!

Astăzi și mâine, la Muzeul Golești, se desfășoară cea de a LII-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice.

La aceasta participă specialiști și manageri din muzeele din țară. Printre reprezentanții de marcă ai muzeografiei românești prezenți la sesiune amintim pe Ioan Opriș, profesor universitar, Universitatea Valahia din Târgoviște.

Ramona Mocanu, manager Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”, Vaslui.

Președintele Asociației Managerilor de Muzee din România, Mihail Ion Gorgoi, manager, Muzeul Național Bran.

A debutat la Muzeul Golești și a fost profesor pentru mulți muzeografi, Daniel Costache, manager Muzeul Județean Buzău.

Gheorghe Smarandache, director Muzeul Județean Olt, Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.

Alexandru Oprea, manager Muzeul Municipal Câmpulung Muscel. Istoricul Ștefan Dumitrache, viceprimar, Curtea de Argeș, fost manager al Muzeului Municipal din Curtea de Argeș.

Iustin Dejanu: ”Avem aici foarte mulți colegi de la muzeele din toată țara la această a 52-a Sesiune de comunicări”

“Sunt foarte bucuros să am alături de noi niște corifei ai muzeografiei românești. Sunt foarte bucuros să avem aici foarte mulți colegi de la muzeele din toată țara la această a 52-a Sesiune de comunicări naționale de la Muzeul Golești” – Iustin Dejanu, manager Muzeul Golești.

Prezent la deschiderea Sesiunii, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a subliniat importanța cercetării în activitatea muzeelor.

Adrian Bughiu: ”Vă transmit gândurile bune ale conducerii Consiliului Județean Argeș”

“Fiți bineveniți în județul Argeș, cel mai frumos județ al țării! Noi, Consiliul Județean Argeș, încurajăm genul acesta de activități.

Activități obligatorii pentru noi și pentru că cercetarea, în general, este subfinanțată la nivel național. Vă transmit gândurile bune ale conducerii Consiliului Județean Argeș.

Vă doresc să vă simțiți bine în Argeș, să aveți o comunicare constructivă, inspirată și plină de lucruri bune!” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Ramona Mocanu: ”Mulțumesc conducerii Consiliului, din partea Asociației Managerilor de Muzee din România”

“Știu că, aici, Consiliul Județean Argeș este unul care sprijină activitatea Muzeului Golești. Mulțumesc, pe această cale, conducerii Consiliului, din partea Asociației Managerilor de Muzee din România. Pentru sprijinul pe care îl dă colegului nostru și muzeelor din județul Argeș.

Este mare lucru ca managerii muzeelor să aibă sprijin pentru că, oricâte idei ar avea. Dacă partea financiară lipsește, și activitatea poate lipsi de cele mai multe ori”.  Ramona Mocanu, manager Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.  Președintele Asociației Managerilor de Muzee din România.

Ioan Opriș: ”Muzeele trebuie să aducă la zi această extraordinară moștenire pe care o avem de la cei de dinainte”

“Suntem la a 52-a ediție, o viață de om care a ajuns deja la senectute. Muzeografia pare-se că este împotriva senectuții pentru că arată mereu tânără.

Prin menirea lor, muzeele trebuie să aducă la zi această extraordinară moștenire pe care o avem de la cei de dinainte.

Măcar așa cum am primit-o, și, dacă se poate, mai îmbogățită, mai plină de valori de patrimoniu, mai nuanțată.

Argeșul pe primul loc. Sesiunea Națională de Comunicări Științifice, găzduită de județul Argeș!

Iar, aici, Argeșul se află în top. Acum patrimoniul se nuanțează.

Din august 2022, la nivel internațional, s-a adus în zona de responsabilitate a muzeelor și patrimoniul imaterial, tradiția, folclorul, limba și obiceiurile” – Ioan Opriș, profesor universitar, Universitatea Valahia din Târgoviște.

Mihail Ioan Gorgoi: ”Expoziția legată de regalitatea românească s-a bucurat de un real succes”

“Argeșul nu este doar județul în care m-am născut, este județul în care m-am format ca om, ca muzeograf, care m-a lansat spre Ministerul Culturii.

Județul  unde am lucrat peste 30 de ani, este județul care întotdeauna a făcut foarte mult pentru cultură.

Ca unul care am cunoscut cam tot ceea ce se întâmplă în țară, pot să vă spun că cele mai multe reușite erau în acești ani în zona județului Argeș.

Acesta este meritul celor care au condus județul în toți acești ani, cum este și meritul actualei echipe a Consiliului Județean.

Și am fost de față, la Berlin, la Institutul Cultural Român, când domnul vicepreședinte Bughiu a spus unei săli cu peste 100 de participanți ce sumă investește C.J. Argeș în cultură.

Și în patrimonial cultural al județului, ce realizări și ce proiecte are. Aprecierile au fost pe măsură.

Nu mai zic că tot atunci expoziția legată de regalitatea românească. Realizată de Muzeul Județean Argeș în parteneriat de Muzeul Național Bran, pe care îl reprezint, s-a bucurat de un real succes.

Argeșul rămâne pentru mine, în primul rând, acest muzeu în care am lucrat 15 ani, în la dezvoltarea căruia mi-am adus și eu aportul.

Trebuie să menționez și efortul depus de Filofteia Pally, care a dezvoltat și a impus la nivel național muzeul.

Efortul managerului Iustin Dejanu care, de asemenea, este foarte implicat în ceea ce înseamnă Muzeul de la Golești” – Mihail Ion Gorgoi, manager Muzeul Național Bran.

Invitații au participat, înainte de deschiderea lucrărilor, la un proiect de creație artistică și literară dedicat Sânzienelor, prezentat de zeci de elevi din școli argeșene – “Obiceiuri de Drăgaică”

Citește și: Laura Cosoi, mărturisiri dureroase la 3 ani de la moartea tatălui

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie