Conform astronomului Don Yeomans, la 26 ianuarie, asteroidul 2004 BL86 va trece prin cel mai apropiat punct de Pământ pentru cel puțin următorii 200 de ani și nu constituie niciun pericol pentru planeta noastră. Apropierea de Pământ a unui asteroid relativ mare le va oferi oamenilor de știință șansa de a studia mai bine aceste obiecte cosmice. Asteroidul 2004 BL86 a fost descoperit la 30 ianuarie 2004 de un telescop în cadrul programului Lincoln Near-Earth Asteroid Research (LINEAR), derulat la White Sands, New Mexico. Traiectoria asteroidului-gigant care va trece pe lângă Pământ în noaptea de luni spre marţi (26-27 ianuarie) va putea fi observată şi din România, cu binocluri puternice sau telescop de cameră. Corpul ceresc, cu dimensiuni între 500 m – 1000 m, se apropie de Terra la la o distanţă de 1,2 milioane de kilometri, adică de trei ori distanţa de la Pământ la Lună.
“Corpul va avea magnitudinea 9.5, astfel încât va putea fi observat chiar şi printr-un binoclu sau un telescop mic, însă nu cu ochiul liber. Asteroidul va traversa constelaţiile Hidra, Rac și Leu, iar luminozitatea maximă o va atinge în constelaţia Racul. Conform NASA, aceasta va fi cea mai mare apropiere de Pământ a unui obiect de asemenea dimensiuni, până în anul 2027, când îşi va face apariţia 1999 AN10, un asteroid descoperit de LINEAR pe 13 ianuarie 1999. Când va ajunge la cea mai mică distanţă de planeta noastră, 2004 BL86 se va mişca cu 2.7 grade pe oră (aproximativ de 5.4 ori lățimea Lunii), iar mişcarea sa pe lângă stelele de fond va fi uşor de observat. Asteroidul va ajunge la opoziţie la 07:00 ora României pe 27 ianuarie”, se arată într-un comunicat al Agenției Spațiale Române (ROSA).
Nativii zodiilor Rac, Leu, Balanță și Taur vor simți cel mai bine trecerea asteroidul 2004 BL86, prin cel mai apropiat punct de Pământ. Este posibil ca acești nativi să aibă parte de stări de agitație inexplicabile, dureri de cap, mâncărimi pe piele, insomnii. Este indicat ca toată săptămâna acești nativi să evite stările conflictuale, deciziile pentru o perioadă lungă de timp, drumurile lungi. La fel de indicat ar fi ca în această săptămână acești nativi să își focalizeze atenția pe cea ce le place mai mult, pentru a uita de stările inconfortabile, pe care le vor simții pe corpul fizic.