În urma ninsorilor din ultimele ore, riscul de avalanşă este de gradul 3, însemnat, la altitudini peste 1800 de metri şi de gradul 2 la altitudini inferioare. Stratul de zăpadă măsurat la staţia meteo Balea Lac şi la Cota 2000 Transfăgărăşan, are 67 de centimetri. În continuare, toate traseele montane din judeţul Argeş, sunt și vor rămâne închise.
Pe versanţi, sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în plăci de vânt de până la 30 de centimetri, peste stratul existent deja, îngheţat, existând toate condiţiile alunecării cu uşurinţă şi apariţia de avalanşe însemnate cantitativ.
Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană, este să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul Naţional Salvamont, formând 0SALVAMONT.
De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât, să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, tinand cont ca la ora 17 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarnă (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos.
În perioada de iarna, care la altitudini mari durează până la sfârşitul lunii mai, este necesară o prudenţă mărită, pentru a evita situaţiile nedorite.