4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Atenţie şoferi! Noul Cod Rutier vine cu sanţiuni usturătoare!

Alte Știri

Conducătorii auto se vor gândi de două ori înainte de a lua decizia de a vorbi la telefon în timp ce se află la volan. Potrivit noului Cod Rutier, dacă vor fi prinşi vorbind la telefon în timp ce conduc un autoturism, riscă amenzi în cuantum de 1.600 de lei, la fel ca şi în cazul în care vor fi depistaţi că nu poartă centura de siguranţă, de zece ori mai mult decât amenzile de până acum.

Depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei. În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile.

În cazul depăşirii limitei de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se aplică amenzi din clasa a V-a, care implică sancţiuni cuprinse între 21 şi 50 de puncte amendă (între 1.680 şi 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile. În cazul în care depăşirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri pe oră se soldează cu un accident rutier urmat exclusiv de pagube materiale, se aplică sancţiuni din clasa a VI-a, care implică de la 51 până la 120 de puncte de amendă (între 4.080 şi 9.600 de lei), la care se adaugă suspendarea permisului pentru un an. În cazul în care accidentul se soldează cu victime, perioada de suspendare a permisului se dublează la doi ani.

Conform noului COD RUTIER, vei fi obligat sa transporti copiii cu o inaltime de pana 135 cm numai in scaune speciale echipate cu sisteme de siguranta care se fixeaza de bancheta din spate, cu ajutorul unor centuri speciale si/sau a celei de siguranta a masinii. Scaunele destinate celor mici trebuie sa fie omologate si sunt de mai multe tipuri, fiind adaptate in functie de varsta si greutatea lor.  Copiii cu o inaltime de peste 135 de cm pot fi transportati in autovehicule, doar daca poarta centuri de siguranta pentru adulti, reglate astfel incat sa nu treaca peste zona gatului sau fetei, sau daca sunt fixati sau prinsi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare in scaun pentru copii.

Exceptie de la aceasta regula vor face autovehiculele destinate transportului public de persoane, precum si taxiurile, daca in acestea din urma copilul ocupa orice alt loc decat cel de pe scaunul din fata. Totodata, se excepteaza de la obligatia de a fi fixat sau prins cu ajutorul unui dispozitiv de fixare in scaun pentru copii ori de a purta centura de siguranta pe timpul transportului, copilul pentru care este eliberat un certificat medical de scutire pe motiv medical grav, in care sa fie mentionata afectiunea care contraindica purtarea acestor sisteme de siguranta. In acest caz esti obligat sa aiba asupra ta certificatul medical, in continutul caruia trebuie sa fie mentionata durata de valabilitate a acestuia. Prin exceptie, poti monta scaunul si pe locul din fata, prin orientarea cu fata spre directia opusa directiei normale de deplasare, insa – ATENTIE! – numai dupa dezactivarea airbag-ului frontal corespunzator locului. Soferii care nu respecata aceasta regula, risca sa fi sanctionati cu trei puncte de penalizare la care se adauga patru sau cinci puncte de amenda, adica intre 390 si 487,5 lei, tinand cont ca un punct de amenda este 97,5 lei. Amenda se reduce la jumatate daca este platita in 48 de ore.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie