Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale că începând cu data de 20 ianuarie 2017 ora 00.00 au intrat în vigoare noile valori ale tarifului de utilizare – rovinieta.
Tarifele, stabilite în funcţie de tipul de vehicul şi durata de utilizare a infrastructurii rutiere, au rămas neschimbate pentru autoturisme: 3 euro pe 7 zile, 7 euro pe 30 de zile, 13 euro pentru 90 de zile, respectiv 28 de euro pentru 12 luni.
Pentru vehiculele de transport marfă cu Masa Totală Maximă Autorizată (MTMA) mai mică de 3,5 tone, noile tarife de rovinietă sunt: 6 euro pe 7 zile, 16 euro pe 30 de zile, 36 de euro pentru 90 de zile, respectiv 96 de euro pentru 12 luni.
Pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA cuprinsă între 3,5 şi 7,5 tone, noile tarife de rovinietă sunt: 4 euro pentru o zi, 16 euro pe 7 zile, 32 de euro pe 30 de zile, 92 de euro pentru 90 de zile, respectiv 320 de euro pentru 12 luni.