Începând de luni, 23 aprilie, tonajul pe pod se va limita la cel mult 7,5 tone, excepție făcând mijloacele de transport persoane, autorizate. Până la remedierea problemelor legate de infrastructură, pentru orice alt vehicul cu tonaj ai mare de 7,5 tone traversarea podului este interzisă, din motive de siguranță.
La sesizarea primăriei orașului Mioveni, o Comisie de Evaluare a Pagubelor, constituită în baza ordinului PrefectuluI, din reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, Inspectoratului de Stat în Construcții, Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea, Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare și ai primăriilor Mioveni și Țițești au efectuat vizite la o serie de obiective aflate pe raza orașului sau la granița cu localitățile învecinate.
Scopul a fost acela de a evalua starea tehnică și avariile survenite la podul Getica din Racovița, pe DN 73D, de analiză a unor situații reclamate de cetățenii din Clucereasa, precum și de a găsi soluții tehnice de reabilitare a podului mai sus menționat. Totodată, s-a discutat și despre amplasamentul și posibilitățile tehnice de construire a unui pod peste râul Argeşel, care să lege comunitatea din Conțești de Mioveni, după ce podul existent a fost distrus de apă în anul 2015, acesta reprezentând și o variantă secundară de legătură cu DN73.
Astfel, în urma analizei de la fața locului, Comisia de Evaluare a constat o deplasare a trotuarului pe o lungime de cel puțim 10 metri liniari în dreptul pilei numărul 3, pe partea dreaptă a podului din cartierul Racovița, situat pe DN 73D, km 8+768 pe râul Argeșel, dar și dezgolirea parțială a fundației pilelor 3 și 4.